Cercetătorii au dezvoltat o metodă inovatoare de cartografiere care funcționează ca o hartă a locurilor unde ar putea fi găsite urmele vieții preistorice. Această abordare vizează identificarea regiunilor geografice care rămân în mare parte neexplorate, oferind paleontologilor un ghid precis pentru viitoarele expediții. Scopul principal este de a găsi zonele unde straturile de roci sunt accesibile și pot conține organisme care s-au păstrat prin procesul de fosilizare.
Echipa de cercetare a fost formată din Thomas A. Neubauer, de la Colecțiile Bavareze de Științe Naturale (SNSB), și Mathias Harzhauser, de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena. Aceștia au analizat distribuția geografică a fosilelor provenite de la animale care au trăit în medii marine de mică adâncime pe parcursul ultimilor 540 de milioane de ani. Analiza lor s-a concentrat pe identificarea zonelor cu potențial ridicat de descoperire, unde informațiile despre fosile lipsesc complet.
Pentru a obține aceste rezultate, cercetătorii au utilizat date din Paleobiology Database (PBDB), o bază de date cu acces liber care reunește descoperiri paleontologice la nivel mondial. Această sursă de date a fost comparată cu informațiile geologice din baza de date Macrostat, pentru a verifica dacă formațiunile de roci potrivite sunt accesibile fizic. Această metodă permite identificarea locurilor unde depozitele geologice necesare pentru păstrarea fosilelor pot fi studiate efectiv.
Rezultatele studiului arată că perioadele Mezozoicul timpuriu și Paleozoicul au fost deja studiate pe larg, deci noi descoperiri în aceste intervale sunt puțin probabile. În schimb, cele mai mari oportunități se regăsesc în perioade geologice mai recente, precum Era Cenozoică, începută acum 66 de milioane de ani. Deși această eră a fost deja cercetată, depozitele sale marine de mică adâncime încă păstrează un potențial important pentru găsirea unor specii necunoscute.
Thomas A. Neubauer susține că extinderea înregistrărilor fosile este un proces dificil care avansează lent, motiv pentru care noua hartă poate servi drept ghid pentru planificarea proiectelor de excavare. Instrumentul poate fi utilizat și pentru a prioritiza colecțiile muzeale existente care necesită analiză științifică. „Prin stabilirea unor priorități bine gândite, putem completa strategic lacunele din înregistrările fosile”, a declarat cercetătorul de la SNSB.
Procesul de fosilizare este unul extrem de rar, ceea ce înseamnă că doar o parte infimă din organismele care au trăit pe Pământ s-au păstrat în timp. Pentru ca un organism să devină fosil, el trebuie să fie acoperit de sedimente și să se află în straturi de roci care să poată fi accesate de către oameni. Din acest motiv, studiul distribuției geologice este esențial pentru a nu pierde resurse în zone deja explorate intens.