Sistemul educațional se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce privește integrarea inteligenței artificiale în procesul de învățare. Obiectivul principal al formării profesorilor nu trebuie să fie doar alfabetizarea tehnică pentru utilizarea instrumentelor, ci dezvoltarea unei capacități pedagogice de a decide când și cum este utilă tehnologia. Este esențial ca educatorii să înțeleagă ce rol poate juca AI și ce procese cognitive nu trebuie delegate mașinilor.
Andreas Schleicher, directorul pentru Educație și Competențe al OECD, subliniază riscul ca elevii să devină cobai pentru experimente tehnologice fără dovezi clare de eficacitate. El avertizează că se încearcă implementarea unor tehnologii noi în milioane de clase fără o înțelegere profundă a impactului lor. Această abordare riscă să sacrifice procesele esențiale prin care se produce învățarea autentică, transformând tehnologia într-un instrument testat pe elevi fără consimțământ sau studii de impact.
Deși inteligența artificială schimbă deja modul în care lucrăm și căutăm informații, școlile par să aibă dificultăți în a ține pasul cu această tranziție. Se observă o tensiune între nevoia de adaptare la o lume hipertehnologizată și necesitatea de a menține competențe fundamentale, precum gândirea critică și evaluarea informației. Întrebarea centrală nu mai este dacă AI va intra în clasă, ci cum va influența aceasta capacitatea elevilor de a rezolva probleme complexe.
Datele recente arată o scădere constantă a performanței la citire în majoritatea țărilor monitorizate, un fenomen observat încă din 2018. În acest context, România a înregistrat o scădere de 16 puncte la citire în ultimul ciclu de testare. Este relevant faptul că scăderea nu afectează doar elevii dezavantajați, ci și pe cei din familii înstărite, sugerând că factorul economic nu este singura cauză a acestui declin global.
Evoluția consumului digital, bazat pe scroll infinit și procesare rapidă de informații fragmentate, este considerată un factor de risc pentru capacitatea de concentrare. Există o legătură între acest stil de consum și numărul de situații în care elevii oferă răspunsuri rapide, dar eronate, după parcurgerea grăbită a textelor. Această fragmentare a atenției pune sub semnul întrebării eficiența învățării profunde într-o eră dominată de ecrane.
Performanța educațională este strâns legată de resursele investite, însă succesul nu este garantat doar prin buget. De exemplu, Luxemburgul investește sume enorme per elev, dar obține scoruri la științe mai mici decât Franța sau Italia, care au bugete mai reduse. Această disparitate indică faptul că modul de implementare a strategiilor de învățare este mai important decât cantitatea de capital alocat sistemului.