În fiecare an, pe data de 9 octombrie, România marchează Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Această dată este aleasă pentru a aminti de începutul deportărilor în masă ale evreilor din județul Dorohoi și din sudul Bucovinei către Transnistria, eveniment care a avut loc în anul 1941. Ordinul pentru aceste acțiuni a fost emis de Ion Antonescu, care deținea funcția de „Conducător” al țării și era aliat al Germaniei naziste.
Deportările au vizat populații care nu aveau nicio legătură cu acuzațiile de colaborare cu bolșevicii sau cu maltratarea trupelor române la retragerea din Basarabia, nordul Bucovinei și Herța. Ion Antonescu a justificat aceste măsuri prin ideologia antisemită, declarând în aprilie 1941 că ura față de „dușmanii patriei” trebuie împinsă la extremitate. Victimele au fost deportate pur și simplu pe baza identității lor religioase și etnice, provenind adesea din familii de clasa de mijloc.
Bilanțul victimelor este unul extrem de sumar, conform Raportului Final al Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Datele indică moartea a între 280.000 și 380.000 de evrei în urma unor evenimente precum Pogromul de la Iași, masacrele de la Odesa sau de la Bogdanovca și lagărele de moarte prin înfometare. De asemenea, în 1942, 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria, dintre care 11.000 au pierit.
După 23 august 1944, regimul comunist a impus o cenzură istorică asupra acestor fapte, încercând să ascundă adevărul despre genocid. Un exemplu al acestei politici a fost interzicerea, în anul 1948, a cărții lui Matatias Carp, intitulată „Cartea Neagră – Suferințele evreilor din România 1940 – 1944”. Abia după căderea regimului comunist, adevărul istoric a început să fie dezbătut public, deși a întâmpinat rezistență din partea unor grupări antisemite.
În perioada recentă, România a înregistrat o recrudescență a ultra-naționalismului și a extremei drepte, manifestată prin ascensiunea unor figuri politice precum George Simion, Călin Georgescu sau Diana Șoșoacă. Partide precum AUR, SOS România și POT au adus pe scena politică elemente care amintesc de perioada fascismului interbelic. Această evoluție politică subliniază necesitatea de a menține vigilența față de riscurile de repetare a evenimentelor istorice din perioada 1940 – 1944.
Comemorarea acestei zile nu reprezintă doar un act de respect față de cei care au suferit, ci și un mecanism de prevenție socială. Într-un climat marcat de creșterea antisemitismului și a rasismului, amintirea victimelor din perioada regimului Antonescu servește la avertizarea societății. Această atenție este esențială pentru a preveni repetarea unor atrocități în contextul actual de polarizare politică și de creștere a retoricii extremiste.