Documentele declasificate din arhivele Securității, prezentate de CNSAS, dezvăluie o realitate marcată de improvizații și lipsuri elementare în cadrul Șantierului Naval Tulcea. Proiectat în anii ’70 ca un pilon strategic pentru pescuitul oceanic românesc, acest obiectiv industrial a devenit rapid un eșec organizatoric, mascat în perioada comunistă prin propaganda oficială. Realitatea de la fața locului era una dominată de disfuncționalități constante, care au împiedicat atingerea scopurilor economice inițiale ale investiției.
Proiectul a fost lansat în septembrie 1974, având ca scop finalizarea unității de producție în anul 1980. Inițial, coordonarea era asigurată de Institutul de proiectări de întreprinderi constructoare de mașini București, însă în martie 1975, autoritățile au decis ca realizarea investiției să fie coordonată de Ministerul Apărării Naționale. Această schimbare a implicat un comandament operativ condus de Gen. Col. Ionel Vasile, cu participarea diverselor ministere, pentru a gestiona complexitatea acestui obiectiv strategic situat la gurile Dunării.
În ciuda planurilor ambițioase, la șantier lipseau unelte de bază precum ciocane, rașchete, role de vopsit sau vopsele. Instalația electrică era insuficientă pentru agregatele puternice, existând riscul constant de incendii, în timp ce lipsa vestiarelor și a grupurilor sanitare complica situația. Muncitorii, în mare parte tineri, manifestau o lipsă de implicare, consumând alcool sau practicând jocuri de noroc în timpul programului, în timp ce maștrii preferau să ignore aceste acte de indisciplină.
Situația era critică și pentru elevii de liceu care efectuau practica în incinta șantierului. Aceștia erau lăsați în hale industriale improprii, fără explicații, fiind supuși riscului de a inhala gaze toxice rezultate din activitățile industriale. Conducerea șantierului a manifestat o indiferență profundă față de pregătirea viitoarelor cadre, ajungând chiar să declare că nu mai doresc să vadă niciun picior de elev în unitate, ignorând complet siguranța acestora.
Dezorganizarea a afectat și operațiunile tehnice complexe, precum lansarea navei „Putna” în martie 1980. Lipsa de implicare a făcut ca această operațiune să se desfășoare cu peripeții, existând momente în care s-a evitat la limită deteriorarea navei sau a instalațiilor portuare. În același timp, obiecte cu grad ridicat de pericol, precum fabrica de oxigen, erau lăsate fără supraveghere, accesul fiind neîngrădit pentru orice persoană, ceea ce amenința securitatea întregului obiectiv.
Proiectul Șantierului Naval Tulcea a reprezentat o tentativă de dezvoltare a industriei navale românești prin crearea unei flote de pescuit oceanic. Totuși, documentele arată că între planurile economice și execuția reală exista un abis creat de proastă organizare și lipsa de profesionalism. Aceste cazuri de disfuncționalitate industrială au fost frecvente în perioada de economie planificată, unde imaginea de succes era adesea menținută artificial prin controlul informației.