Termenul „țigan” este considerat jignitor din cauza originii sale peiorative, în timp ce cuvântul „rom” are rădăcini profunde în limba romani. Conf. univ. dr. Delia Grigore, coordonatoarea programului de studii de Limba și literatura romani din cadrul Universității din București, a oferit detalii despre etimologia acestor denumiri. Cercetatoarea explică faptul că utilizarea termenului „țigan” de către unii membri ai comunității poate apărea din cauza lipsei de cunoștințe privind originea cuvintelor.
Cuvântul „rom” este moștenit din prakrit, o limbă veche vorbită în India, inclusiv în regiunea Rajasthan. În limba romani, acest termen înseamnă „om de-al nostru”, fiind o denumire care desemnează o persoană ce aparține propriei etnie. Delia Grigore menționează că acest termen există dintotdeauna în limba romani și este folosit pentru a defini identitatea comunității. Un alt exemplu de influență istorică este cuvântul „baht”, de origine persană, care a fost preluat în drumul strămoșilor prin Persia și a dat termenul românesc „baftă”.
Pe de altă parte, termenul „țigan” provine din greaca medievală, de la cuvântul „athinganos”, utilizat în perioada Imperiului Bizantin. În acel context istoric, acest termen era folosit pentru a desemna persoane considerate eretice, care nu aparțineau religiei oficiale ortodoxe. Denumirea avea sensuri negative, precum „spurcat” sau „necurat”, fiind asociată cu oameni care practicau vrăjitoria sau ghiceau în palmă. Ulterior, în spațiul românesc, forma „ațigan” a fost legată de statutul de rob în perioada sclaviei, evoluând în forma actuală.
Utilizarea termenului „țigan” a păstrat sensuri negative și în vorbirea curentă, fiind asociată cu comportamente antisociale sau lipsa de respect. Delia Grigore subliniază că acest cuvânt nu a avut niciodată o conotație neutră sau pozitivă pentru comunitate. Din acest motiv, se susține utilizarea numelui „rom”, care este un termen vechi, respectuos și integrat în limba romani. Această preferință nu este o invenție recentă, ci o dorință exprimată de romi pentru a evita o „poreclă de batjocură”.
Revendicarea utilizării numelui „rom” a fost formulată oficial încă din 27 aprilie 1919, la Ibașfalău, actualul Dumbrăveni. La acea adunare majoră, participanții au depus un memorandum prin care își exprimau loialitatea față de statul român și solicitau drepturi civile. Romii au cerut acces la educație, justiție și viață religioasă, menționând restricțiile suferite în perioada Imperiului Austro-Ungar. De asemenea, aceștia au solicitat pământ pentru a-l putea munci, subliniind că dorința de a nu mai fi numiți prin termenul peiorativ este o cerință veche.
Istoria comunității rome este marcată de aceste încercări de integrare și de revendicarea identității proprii în cadrul proceselor politice ale secolului trecut. Deși în spațiul public se mai afirmă uneori că schimbarea terminologiei este un fenomen post-1990, documentele istorice confirmă existența organizațiilor precum „Uniunea Generală a Romilor” încă din perioada interbelică. Astfel, utilizarea numelui „rom” este o cerință cu rădăcini istorice profunde, nu o schimbare impusă recent de organizații moderne.