Deficitul de apă de pe Dunărea nu este doar o problemă de mediu, ci un risc economic direct pentru România și restul țărilor din bazinul hidrografic. Juliette Lassman, expertă OCDE, avertizează că gestionarea resurselor trebuie să treacă de la reacția la crize la o strategie de prevenire a riscurilor. Această schimbare de paradigmă este esențială pentru a proteja activitățile economice, precum transportul, energia și agricultura, care sunt vulnerabile la variațiile de debit.
Guvernanța eficientă a apei necesită implementarea a 12 condiții esențiale stabilite de OCDE pentru a asigura sisteme incluzive și eficiente. Procesul implică clarificarea responsabilităților, coordonarea politicilor între sectoare și investiții masive în date și competențe tehnice. Într-un sistem funcțional, deciziile trebuie să fie transparente și să permită utilizarea optimă a resurselor, garantând în același timp că infrastructura poate rezista la fenomene climatice extreme.
Costurile generate de episoadele de secetă au crescut semnificativ, un episod mediu de secetă costând astăzi de cel puțin două ori mai mult decât în anul 2000. Estimările OCDE indică faptul că aceste pagube economice vor crește cu încă cel puțin 35% până în anul 2035. Această evoluție pune presiune pe orașe, unde concentrarea populației și a infrastructurii face ca efectele inundațiilor și ale deficitului de apă să fie deosebit de costisitoare.
O soluție recomandată este adoptarea unei abordări integrate, numită „whole-of-water”, care conectează resursele de apă dulce cu economiile locale. În loc să se concentreze doar pe controlul inundațiilor, autoritățile trebuie să includă și gestionarea secetei în acordurile transfrontaliere. Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) lucrează deja la elaborarea unor indicatori comuni de secetă pentru a armoniza monitorizarea și schimbul de date între statele din bazin.
Gestionarea cererii și utilizarea mai eficientă a apei reprezintă piloni esențiali pentru reziliență, dincolo de simpla construcție de noi infrastructuri. Experiența unor țări precum Franța sau Portugalia arată că reducerea pierderilor din rețele și aplicarea unor tarife care reflectă deficitul de apă pot încuraja consumul responsabil. Este vital ca regulile de alocare, care stabilesc cine primește apă și cu ce prioritate, să fie convenite în avans, nu negociate în timpul crizelor.
Riscurile hidrice sunt influențate de schimbările climatice, care pot intensifica atât secetele, cât și precipitațiile extreme. În Europa de Sud, secetele prelungite devin tot mai probabile, în timp ce Europa de Nord se va confrunta cu precipitații extreme. Această dualitate impune orașelor să utilizeze instrumente de planificare teritorială și soluții de infrastructură verde, precum zonele umede urbane, pentru a stoca apa și a reduce riscul de inundații.