Angajații din România adoptă o strategie de prudență în ceea ce privește schimbarea locului de muncă, preferând stabilitatea actuală în detrimentul unor oportunități mai bune. Deși mulți manifestă nemulțumire față de nivelul salarial, volumul de muncă sau lipsa perspectivelor profesionale, riscul de a rămâne fără venituri îi determină să amâne demisia. Această abordare reflectă o dorință de a menține siguranța financiară în fața unei piețe a muncii care nu mai oferă certitudini.
Datele recente indică un paradox în comportamentul forței de muncă: nemulțumirile cresc, dar disponibilitatea de a pleca scade. Încrederea în siguranța locului de muncă a scăzut cu zece puncte procentuale într-un singur an, ajungând la 48%, în timp ce procentul celor care intenționează să își schimbe angajatorul în următoarele 12 luni a scăzut de la 25% la 18%. Totodată, 58% dintre respondenți afirmă că nu mai au bani după plata facturilor, o creștere față de anul precedent.
Demisia este privită ca un pas cu riscuri concrete, de la lipsa indemnizației de șomaj la incertitudinea perioadei de probă. Bogdan Fârșirotu explică faptul că, conform Legii 76/2002, persoana care își dă demisia nu primește indemnizație de șomaj. În plus, la noul loc de muncă există o perioadă de probă de până la 90 de zile, în care contractul poate fi încheiat prin simplă notificare, conform art. 31 din Codul Muncii.
Percepția asupra disponibilității posturilor contribuie la această prudență, deși numărul locurilor vacante pare ridicat. La 30 septembrie 2026, ANOFM raporta 34.128 de locuri de muncă vacante, însă Mihaela Ciuraru subliniază că nu orice post este o alternativă potrivită pentru fiecare angajat. Problema reală constă în potrivirea dintre competențe, nivelul salarial așteptat și localitate, având în vedere că rata locurilor de muncă vacante în România era de 0,5%, mult sub media UE de 2%.
Mulți angajați aleg să rămână în companii pentru a negocia condiții mai bune, în loc să plece imediat. Un procent de 37% dintre respondenți intenționează să ceară o mărire salarială în următoarele 12 luni, iar 32% vizează o promovare. Această strategie implică și un efort suplimentar, deoarece 65% dintre angajați sunt dispuși să facă mai mult decât se cere în mod obișnuit, o creștere față de 57% înregistrată în 2025.
În acest context de incertitudine, mulți profesioniști își dezvoltă competențele în paralel cu activitatea actuală. În loc să demisioneze imediat, angajații urmează cursuri de formare și reconversie profesională pentru a construi o alternativă solidă. Această abordare transformă siguranța profesională dintr-o dependență de un singur angajator într-o capacitate de angajabilită, asigurând relevanța pe piața muncii indiferent de schimbările economice sau tehnologice.