Sociologul Gelu Duminică avertizează că societatea românească manifestă o cultură a conflictului în care persoana considerată „altul” este privită ca fiind rău din start. În cadrul unui interviu, acesta susține că diferențierea dintre „ai noștri” și ceilalți este un element central în cultura locală. Gelu Duminică menționează că, deși România nu are încă un discurs de tip AfD, societatea se îndreaptă rapid către acest model de extremism.
Evoluția acestui tip de comunicare nu a dus la o amplificare a radicalismului, ci la o creștere a toleranței față de mesaje controversate. Gelu Duminică observă că, după anul 1990, mișcările extremiste erau considerate ciudate, însă în prezent acestea au devenit frecventabile. El subliniază că anumite figuri politice au normalizat acest discurs, citând fără ezitare persoane precum Antonescu sau făcând alianțe cu neolegionarii.
Discursul de ură se manifestă prin diverse forme, de la atacuri împotriva drepturilor femeilor și homosexualilor, până la retorica anti-romi sau anti-maghiar. Gelu Duminică explică faptul că termenii precum „woke” sau „banana” sunt folosiți ca etichete pejorative pentru a induce o stare de inferioritate. Această abordare este alimentată de un mimetism social și de un nivel ridicat de analfabetism funcțional în rândul tinerilor.
În ceea ce privește partidele de extremă dreaptă, sociologul afirmă că acestea folosesc „țapi ispășitori” atunci când nu pot oferi soluții concrete. Gelu Duminică menționează că discursul împotriva livratorilor asiatici este un test de laborator social, bazat pe frica de necunoscut. Deși mesajele anti-migranți nu au încă o tracțiune masivă în marile aglomerări urbane, acestea sunt pregătite pentru o utilizare viitoare.
Identitatea națională a fost construită istoric prin opoziția față de puteri precum rușii, otomanii sau austro-ungarii. Gelu Duminică propune analizarea imnului național pentru a înțelege nevoia de a avea inamici, precum „barbarii de tirani”. El consideră că aceste elemente identitare sunt folosite pentru a stârni dihonie și pentru a promova o viziune conservatoare care stigmatizează pe cei care nu se încadrează în tipologia tradițională.
Contextul politică actual în România este marcat de tensiuni între diverse formațiuni, unde acuzațiile de susținere a unor lideri controversați sunt frecvente. În timp ce unele partide oficiale dezavoue extremismul, retorica de tipul „votați un român de-al nostru” rămâne un instrument activ în campaniile electorale. Această strategie utilizează elemente cultural-identitare pentru a influența percepția alegătorilor tradiționali.