Sistemul de învățământ din Japonia prezintă diferențe fundamentale față de cel din România, punând accent pe disciplina socială și responsabilitatea personală a elevilor. În timp ce în România rata de abandon școlar este una dintre cele mai ridicate la nivel european, în Japonia aproape două treimi dintre absolvenții de liceu reușesc să ajungă la studii universitare. Diferențele se resimt atât în modul de predare, cât și în valorile pe care instituțiile de învățământ le promovează în rândul tinerilor.
Metodele de evaluare în școlile japoneze sunt extrem de diferite de cele utilizate în România, evitând formele clasice de testare orală sau scrisă. Conform relatărilor, copiii nu sunt scoși la tablă pentru a răspunde și nu sunt supuși unor teze sau lucrări de control. Această abordare se concentrează pe alte aspecte ale dezvoltării, însă presiunea academică rămâne prezentă prin necesitatea meditațiilor private. Mamele japoneză cheltuiesc aproximativ jumătate din salariu pentru aceste cursuri, în special pentru pregătirea necesară admiterea la liceu.
O caracteristică majoră a școlii din Japonia este implicarea directă a elevilor în menținerea igienei și a ordinii în spațiile comune. În aceste instituții nu există femei de serviciu pentru curățarea claselor, a toaletelor sau a holurilor, sarcină care revine integral elevilor de la clasa întâi. Copiii sunt responsabili pentru servirea mesei, pregătirea alimentelor în recipiente mari și curățarea vaselor după prânz. Doi elevi sunt desemnați în fiecare săptămână pentru a asigura servirea orezului sau a pâinii.
Disciplina și respectul pentru spațiul public sunt valori centrale care definesc experiența școlară în arhipelagul nipon. Elevii învață de mici să aibă grijă de mediul în care petrec timpul, dezvoltând o autonomie pe care puțini elevi români o experimentează la aceeași vârstă. Kenji, un tânăr care a venit să studieze în România pentru a compara matematica europeană cu cea japoneză, a subliniat dificultatea acomodării. Acesta a menționat că în Japonia comportamente precum vorbitul la telefon în metrou sau autobuz sunt considerate extrem de neacceptabile.
Experții sugerează că anumite aspecte ale educației japoneze ar putea fi adoptate și în România pentru a îmbunătăți mediul de învățare. Alexandra Marina Gheorghe, conferențiar universitar, consideră că implicarea practică, seriozitatea și respectul profund pentru învățământ sunt elemente care ar putea fi preluate. De asemenea, se pune accent pe nevoia de a reduce întârzierea elevilor la clasă, un aspect care afectează concentrarea întregului grup. Valorile de responsabilitate și disciplină sunt văzute ca piloni esențiali pentru dezvoltarea elevilor.
În prezent, Japonia ocupă constant poziții de elită în testările internaționale de educație, demonstrând eficiența sistemului său de învățământ obligatoriu de 9 ani. În contrast, România, unde învățământul obligatoriu durează 11 ani, se confruntă cu probleme structurale semnificative. Una dintre cele mai mari provocări identificate în sistemul românesc este nivelul ridicat de analfabetism funcțional, care contrastează puternic cu performanțele academice și disciplina socială observată în mediul japonez.