Procesul de modernizare a transportului public din București a fost marcat, încă de la început, de conflicte aprinse și șantiere care au generat scandaluri publice. Această situație, cunoscută sub numele de „Afacerea Tramvaielor”, a reprezentat momentul critic în care orașul a încercat să treacă de la transportul animal în actually de cel electric. Evenimentul a fost unul de o amploare atât de mare, încât s-a transformat într-o adevărată criză la nivel guvernamental.
Totul a început în anul 1909, sub administrația liberală condusă de Vintilă Brătianu. În acea perioadă, electrificarea a fost concesionată către noua STB, o entitate formată prin asocierea Primăriei cu investitori belgieni. Această structură de management a permis ca deciziile strategice și profiturile generate de noua tehnologie să fie controlate aproape exclusiv de către elita liberală de la acea vreme.
Schimbarea de paradigmă politică a adus o reacție violentă din partea opoziției. Un an după concesionare, Conservatorii au preluat puterea și au atacat contractul respectiv, etichetându-l drept un „tun”. Această dispută nu a rămas doar la nivel de declarații, ci a dus la forțarea unei noi legi în Parlament, având ca scop principal spargerea monopolului deținut de STB.
Consecințele politice au declanșat un haos administrativ și social fără precedent în capitală. Lucrările de infrastructură au fost blocate, în timp ce în stradă au izbucnit proteste constante. În acest climat de instabilitate, au avut loc și acțiuni de tip „fait accompli”, cum ar fi montarea de șine pe furiș, într-o singură noapte, pe străzile Lipscani și Gabroveni.
Ceea ce la început părea a fi o simplă dispută de natură politico-administrativă a evoluat rapid într-o problemă de securitate a statului. Tensiunile dintre partide și modul în care gestionarea transportului public a fost folosită ca instrument politic au pus sub semnul întrebării stabilitatea guvernului. Această perioadă a demonstrat cât de profund pot influența deciziile politice proiectele de infrastructură urbană.
Istoria transportului public din București este una marcată de tranziții tehnologice majore, de la sistemul de tramvai tras de cai la cel electric. Aceste schimbări de infrastructură au necesitat investiții masive și au adus cu ele modificări structurale în modul în care orașul era administrat și gestionat, influențând direct dezvoltarea urbană a capitalei.