România se confruntă cu un paradox demografic și social major: deși țara are una dintre cele mai mari rate de proprietate asupra locuințelor din Europa, peste 40% dintre cetățeni trăiesc în condiții de supraaglomerare. Această situație descrie criza locuirii din România, unde posesia unui bun nu garantează calitatea vieții. Problema are și un impact social puternic, similar cu cel din Spania, unde protestele privind criza locuirii au dus recent la anunțarea alegerilor anticipate de către premier.
Problema a fost analizată la evenimentul Romania Affordable Housing Summit, organizat la 5 octombrie la Palatul Parlamentului de către FIDES și Confederația Patronală Concordia. Summitul a reunit autorități, instituții europene, bănci și dezvoltatori pentru a discuta transformarea statisticilor în politici publice. Obiectivul principal este utilizarea fondurilor de la Bruxelles pentru a crea un cadru de finanțare și implementare eficient. Acest dialog este considerat esențial pentru a transforma criza socială într-o oportunitate de dezvoltare prin instrumente europene.
La nivel european, Comisia Europeană a introdus noul Affordable Housing Act pentru a identifica zonele sub presiune locativă și a crește oferta de locuințe sociale sau pentru studenți. În 2026, Grupul Băncii Europene de Investiții își majorează finanțarea pentru locuințe accesibile la 6 miliarde de euro. La nivelul întregii Uniuni Europene, Comisia Europeană estimează un necesar de 650.000 de locuințe suplimentare anual. Pentru a acoperi acest deficit, este estimată o nevoie de investiții de aproximativ 150 de miliarde de euro pe an.
Statistica anului 2024 arată că aproximativ 94% dintre români dețin locuința în care locuiesc, poziționând țara pe primul loc în Uniunea Europeană. Totuși, 40,7% din populație trăiește în gospodării supraaglomerate, o cifră mult peste media europeană de 16,9%. În cazul cetățenilor din afara Uniunii Europene aflați în România, rata de supraaglomerare este de 61,6%. Această discrepanță demonstrează că proprietatea nu este sinonimă cu accesul la locuințe moderne, bine amplasate sau potrivite nevoilor familiei.
O altă problemă critică este distribuția locuințelor, deoarece România are un volum important de proprietăți neocupate. Conform Raportului Institutului pentru Orașe Vizionare, la recensământul din 2021, aproximativ un sfert din locuințele din țară erau neocupate. În timp ce marile centre urbane suferă de presiunea cererii cauzată de locurile de muncă și migrație, alte zone se confruntă cu declinul demografic. Astfel, piața locuirii este divizată între zonele cu presiune locativă extremă și zonele cu locuințe abandonate din cauza depopulării.
Evoluția pieței imobiliare din marile orașe indică o dinamică complexă, unde cererea de spații de birouri a crescut cu 6% în primele nouă luni ale anului, atingând peste 93.000 mp. Totodată, volumul total al tranzacțiilor a scăzut cu 14%, ajungând la 140.400 mp. Aceste date subliniază necesitatea unor mecanisme de finanțare și de urbanism integrate, care să permită dezvoltatorilor și instituțiilor publice să colaboreze eficient pentru a livra locuințe care să fie nu doar disponibile, ci și sustenabile financiar pentru cetățeni.