În perioada care precede Revoluția din decembrie 1989, România a înregistrat un fenomen masiv de emigrare către Germania de Vest. La data de 1 septembrie 1989, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a identificat aproape 89.000 de cereri de plecare definitivă în R.F. Germania care erau încă nesoluționate. Această presiune migratorie era extrem de mare, existând dosare depuse chiar încă din anul 1975, ceea ce reflectă o stare de blocaj administrativ și social profundă în societatea românească de atunci.
O metodă frecvent utilizată pentru a părăsi țara a fost refuzul de a se întoarce din călătorii sau tranzit, o practică pe care Securitatea o numea evaziune. CNSAS precizează că 5.536 de persoane au ales să rămână ilegal în străinătate prin această metodă. Anul 1988 a reprezentat vârful acestui comportament, cu 2.822 de persoane care nu s-au mai întors, fapt ce a forțat regimul să limiteze drastic vizele turistice, aprobând doar 368 de astfel de vize în anul 1989.
Pentru cei care nu puteau obține pașaport, singura opțiune rămânea trecerea ilegală a graniței prin fâșie sau pe Dunărea. În acest mod, 2.243 de persoane au reușit să ajungă în Germania, majoritatea fiind bărbați și tineri cu vârste între 19 și 30 de ani. Muncitorii calificați au reprezentat cea mai mare categorie a acestor fugarilor, cu peste 1.500 de persoane, în timp ce 484 de persoane au fost prinse de grăniceri în încercarea de a trece fraudulos granița.
Din punct de vedere geografic, Sibiul a fost centrul birocratic al acestui fenomen, deținând recordul pentru dosare blocate, cu 28.658 de cazuri, și pentru aprobări oficiale, cu 9.968. În contrast, județul Timiș a fost zona cu cele mai multe fugi reușite prin fâșie, înregistrând 1.138 de cazuri, și cele mai multe rămâneri din excursii, cu 1.059 persoane. Bucureștiul s-a situat pe locul doi la capitolul refuz de întoarcere din excursii, cu 950 de persoane.
Analiza datelor arată o structură etnică clară în cadrul mișcării migratorii, etnicii germani fiind nucleul principal al cererilor de plecare. Aceștia au dominat atât cererile oficiale, cu 76.138 de dosare în așteptare, cât și numărul de persoane care au fugit ilegal prin fâșie. Un aspect surprinzător menționat de CNSAS este faptul că peste 1.248 de membri ai Partidului Comunist au profitat de pașapoartele primite pe criterii de loialitate pentru a alege libertatea în străinătate.
Fenomenul de emigrare din România a fost marcat de o presiune socială constantă în ultimii ani ai regimului comunist, reflectând o dorință de schimbare a întregii populații. Această perioadă de instabilitate și dorință de plecare a culminat cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care au schimbat radical cursul istoriei țării și au pus capăt regimului de la București.