Scăldatul în lacurile din București, o activitate care era de masă în perioada comunistă, este interzis de peste două decenii. În timp ce alte orașe europene reușesc să redeschidă zonele de înot pentru a combate impactul valurilor de căldură, în capitala României situația rămâne blocată. Reprezentanții asociațiilor de mediu susțin că schimbarea acestui status nu se va produce în viitorul apropiat, din cauza unor bariere structurale și de mediu semnificative.
Principalul motiv pentru menținerea interdicției este nivelul ridicat de poluare. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a explicat faptul că în lacuri ajung ape uzate menajere prin deversări ilegale și infiltrații din zonele rezidențiale periferice care nu dispun de canalizare. Doru Mitrana, președintele Asociației Mai Mult Verde, a precizat că multe comune din jurul orașului nu au stații de epurare, transformând lacurile de pe Colentina și Dâmbovița în canale colectoare. O singură baie poate expune la afecțiuni grave, precum meningita, conjunctivita sau boli digestive.
Pe lângă poluarea chimică, lacurile artificiale din București prezintă pericole fizice. DSPMB menționează că aceste zone nu sunt amenajate sau curățate pentru înot, conținând fiare vechi, resturi de beton din perioada comunistă și straturi groase de mâl. La golirea Lacului Herăstrău au fost scoase obiecte precum trotinete, biciclete sau scaune. Cristian Iojă, cercetător la CCMESI, subliniază în Raportul de Cercetare „Starea Mediului în București” că managementul acestor spații acvatice este foarte fragmentat între diverse instituții.
Administrarea lacurilor este împărțită între mai multe entități, ceea ce îngreunează proiectele de îmbunătățire. Administrația Națională Apele Române gestionează patru lacuri de pe râul Colentina, în timp ce Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București administrează alte nouă lacuri de pe Colentina și șapte din parcurile orașului. Această fragmentare administrativă a împiedicat implementarea unor proiecte esențiale, precum decolmatarea lacurilor de pe râul Colentina sau îmbunătățirea conectivității resurselor de apă pentru a reduce impactul ploilor torențiale.
Modelul de succes din Paris, unde Sena a fost redeschisă pentru înot după un secol de interdicție, necesită investiții masive și timp lung. Franța a investit peste un miliard de euro pentru a conecta locuințele la canalizare și a construi un rezervor subteran uriaș pentru apa de ploaie. În Europa, monitorizarea este strictă; un raport al Comisiei Europene arată că, deși 80% din cele 7.400 de zone de îmbăiere monitorizate au primit calificativul „excelent”, apele interioare rămân mai vulnerabile la poluare comparativ cu zonele de coastă.
În contextul schimbărilor climatice, accesul la ape sigure devine o necesitate pentru adaptarea urbană. În Europa, există o mișcare care militează pentru utilizarea râurilor și lacurilor ca soluții împotriva caniculei. Totuși, pentru ca acest proces să funcționeze, este necesară testarea apelor timp de trei ani consecutivi pentru a verifica prezența materiilor fecale, conform standardelor Uniunii Europene, și asigurarea unui management integrat al întregului curs de apă, de la sursă până în oraș.