Două cupole uriașe de sticlă se înalță deasupra orașului Jibou, fiind vizibile de la distanțe mari și marcând unul dintre cele mai spectaculoase spații verzi din România. Aceste structuri, construite la sfârșitul anilor ’60, adăpostesc o lume exotică de plante rare și sunt parte integrantă din Grădina Botanică „Vasile Fati”. Această grădină, situată în nord-vestul țării, a fost amenajată pe fostul domeniu al familiei nobiliare Wesselényi.
Grădina a fost fondată în anul 1968 de către profesorul Vasile Fati, un pasionat de științele naturii. Acesta a transformat locul vechiului parc nobiliar într-un spațiu educațional, lucrând împreună cu elevii școlilor locale. În primii ani, profesorul a adus zeci de soiuri de trandafiri și sute de specii ornamentale, ocupând serele cu plante precum agave, eucalipți, dafini, măslini, portocali, lămâi, plante carnivore și cactuși mexicani.
Proiectul a avut un caracter didactic puternic, fiind conceput ca o „a doua școală” pentru tinerii din oraș. Vasile Fati a declarat în 1972 că scopul era ca grădina să fie deosebită de cele din Cluj, București sau Iași prin caracterul său de învățare. Elevii participau la practică productivă în sere sau în grădină, învățând nu doar despre plante, ci și meserii precum zidăria sau lăcătușeria în timpul construcției.
Astăzi, complexul este organizat pe mai multe sectoare distincte, oferind o diversitate mare de colecții. Printre acestea se numără serele, zonele de cercetare, complexul acvaristic, parcul zoo, volierele, grădina japoneză și rozariul. Pentru turiști, cele mai atractive puncte rămân cele două cupole cu plante exotice, acvariul și aleile vechiului parc nobiliar care se conturează în jurul castelului Wesselényi.
Localitatea Jibou, traversată în Antichitate de un drum roman care lega castrul de la Tihău de cel de la Porolissum, are o istorie de peste opt secole. Orașul a fost atestat la începutul secolului al XIII-lea sub numele de Chybur. Familia Wesselényi a avut un rol crucial în dezvoltarea zonei, construind un prim castel în anul 1584 și ulterior o construcție barocă impresionantă, care a durat peste 30 de ani.
În perioada interbelică, structura populației din Jibou s-a schimbat treptat, românii devenind majoritari. Înainte de acest moment, conform recensământului din 1910, localitatea avea 3.047 de locuitori, cu o comunitate semnificativă de maghiari și o comunitate de 485 de persoane de religie mozaică. În deceniile de după, orașul a cunoscut o expansiune industrială prin fabrici de confecții și de prelucrare a inului.