Manifestațiile violente care afectează diverse state europene reflectă o stare de frustrare profundă în rândul tinerilor din Generația Z. Deși protestele au început prin nemulțumiri specifice elevilor, precum lipsa profesorilor sau infrastructura școlară deficitară, acestea s-au extins rapid către revendicări economice și sociale majore. Tinerii protestează acum împotriva prețurilor ridicate, a inegalităților, a nivelului salariilor și al modului în care statul gestionează cheltuielile publice și serviciile oferite cetățenilor.
În Franța, mișcarea a căpătat o amploare semnificativă, implicând elevi, studenți, sindicaliști și simpatizanți ai mișcării „Vestelor Galbene”. Elena Trifan explică faptul că violența este adesea o consecință a dezamăgirii față de instituțiile statului și de contextul economic actual. Aceasta subliniază că resursele financiare sunt direcționate către creșterea cheltuielilor de apărare, în timp ce societatea asistă la un genocid, aspecte care alimentează tensiunile dintre tineri și partea privilegiată a societății.
Un aspect critic evidențiat de cercetătoare este modul de intervenție al forțelor de ordine, în special în cazul minorilor. Elena Trifan menționează că mulți copii au suferit răuăniri comparabile cu cele din zonele de război, transformându-i în victime ale protestelor lor. Această reacție brutală a poliției riscă să amplifice ciclul de violență, deoarece copiii sunt forțați să își pună viețile în pericol pentru a revendica drepturi elementare, precum o educație bine finanțată.
Deși România se confruntă cu probleme similare, precum subfinanțarea școlilor sau lipsa cadrelor didactice, Elena Trifan nu consideră că vor exista mobilizări de amploare în țară. Ea compară situația actuală cu protestele din 2012, marcate de criza economică din 2008-2009, dar observă o lipsă de conștiință politică în prezent. Conform antropoloagei, societatea românească pare să manifeste o formă de obediență și o lipsă de speranță care împiedică organizarea unor astfel de mișcări.
Generația Z resimte impactul prăbușirii sistemului economic mult mai devreme decât generațiile anterioare, fiind lovită de o combinație de subfinanțare, privatizare și inflație. Elena Trifan descrie acest fenomen ca pe o „bombă cu ceas”, unde măsurile de austeritate se adaugă la creșterea costului vieții. În timp ce milenialii au simțit aceste presiuni abia în perioada 2007-2008, tinerii de astăzi se confruntă cu inegalități care se adâncesc într-un context de „turbo-neoliberalism”.
Fenomenul de protest în Europa subliniază o ruptură socială între tineri și structurile de putere existente. Această evoluție reflectă o perioadă de instabilitate economică globală, în care sistemele de educație și protecție socială sunt puse la încercare de presiunile inflaționiste. Tensiunile dintre generații și între cetățeni și stat devin tot mai evidente pe măsură ce resursele publice sunt redistribuite către alte sectoare prioritare.