Societatea contemporană din România este marcată de o scindare profundă, manifestată prin existența a ceea ce se numește „două Românii”. Această stare sociologică reprezintă o formă de polarizare care afectează relațiile dintre cetățeni și creează viziuni antagonice asupra realității. Fenomenul este descris ca o boală a societății, fiind o amenințare directă la adresa coeziunii dintre oameni, într-un context de contradicții constante.
Scindarea economică este cel mai vizibil indicator al acestei dualități. Pe de o parte, orașe precum București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov sunt reprezentante ale prosperității, având o clasă de mijloc puternică, sector IT dezvoltat și conexiuni cu piața globală. Pe de altă parte, orașele mici suferă din cauza unei infrastructuri de bază care poate fi inexistentă, în timp ce fostele platforme industriale au rămas doar monumente ale unui trecut dispărut.
Pe lângă diferențele de venituri, există o ruptură culturală și educațională semnificativă. Această falie valorică a apărut ca urmare a prăpastiei economice, generând două realități distincte: o Românie cu oportunități cosmopolite și una care se simte abandonată. Psihologii avertizează că lipsa egalității de șanse îi face pe oameni vulnerabili la dezinformare și la nostalgii de tip autoritar, ca tentativă de scăpare din situația actuală.
Absența statului este identificată drept factorul principal în agravarea acestui proces de polarizare. Atunci când instituțiile nu oferă egalitate de șanse, cetățenii tind să se izoleze în propriile bule informaționale și în lumi sociale complet separate. Acest comportament duce la un fenomen social periculos, în care oamenii nu se mai înțeleg și aleg, în final, să renunțe complet la comunicarea între ei.
Fragmentarea socială este considerată o amenințare la adresa securității și stabilității naționale pe termen lung. O societate divizată nu poate atinge obiectivele majore de dezvoltare. Singura soluție propusă pentru medierea acestor două tabere constă în investiții masive pentru infrastructura zonelor defavorizate și într-o reformă reală a sistemului de educație, care să garanteze egalitatea de șanse.
Această problemă a fragmentării sociale se înscrie într-un context mai larg de evoluții și crizi care pot afecta stabilitatea unor regiuni. În timp ce dezvoltarea tehnologică și economică avansează în anumite centre urbane, lipsa unei politici de integrare coerente poate accentua decalajul dintre zonele conectate la economia globală și cele izolate, afectând structura socială a întregii țări.