În toamna anului 1989, la doar câteva luni înainte de căderea regimului lui Ceaușescu, presiunea pentru emigrare în Republica Federală Germania a atins cote alarmante. Dosarele Securității indică faptul că, la data de 1 septembrie 1989, existau peste 88.939 de cereri de plecare definitivă care erau încă în curs de soluționare. Această cifră reflectă un exod masiv al populației care încerca să părăsească țara prin diverse metode, de la proceduri oficiale la treceri ilegale prin graniță.
Procesul de emigrare oficială era unul extrem de lent și controlat strict de autorități. Între anii 1987 și 1989, deși au fost depuse 47.132 de cereri noi, regimul a aprobat doar 35.486 de plecări. În acest interval, ritmul de aprobare a variat: în 1987 au fost autorizate 12.575 de persoane, în 1988 alte 12.744, iar în primele opt luni ale anului 1989 s-au aprobat 10.147 de cazuri. Pentru mulți solicitanți, așteptarea unei decizii de la stat putea dura până la 14 ani.
Județul Sibiu a reprezentat un centru major al acestui fenomen, fiind locul unde trăia cea mai importantă comunitate săsească. Aici s-au înregistrat cele mai multe dosare aflate în așteptare, cu un total de 28.658 de cereri, dar și cel mai mare număr de aprobări oficiale, în valoare de 9.968. În contrast, județul Timiș a devenit zona cu cele mai multe fugi prin metode neoficiale, înregistrând 1.138 de treceri reușite ale frontierei și 1.059 cazuri de persoane care au plecat în excursii și nu s-au mai întors.
Pentru cei care nu puteau aștepta aprobarea dosarelor, existau metode de a părăsi țara sub formă de „evaziune” sau treceri ilegale. Între 1987 și 1989, 5.536 de persoane au plecat în străinătate în scop de excursie și nu s-au mai întors în România. De asemenea, 2.243 de persoane au reușit să treacă clandestin granița pentru a ajunge în Germania. Dintre acestea, peste trei sferturi erau bărbați, aproximativ jumătate aveau vârsta între 19 și 30 de ani, iar peste 1.500 erau muncitori calificați.
Demografia celor care doreau să plece evidențiază o pierdere de capital uman pentru statul comunist. Printre cei care au primit aprobarea de plecare se aflau 11.455 de muncitori calificați, precum și 459 de profesori și 238 de cadre medicale cu studii superioare. În dosarele aflate în așteptare, tinerii între 19 și 30 de ani erau foarte reprezentați, cu 21.740 de cereri, în timp ce peste 18.000 de copii sub vârsta de 14 ani așteptau și ei o decizie oficială.
Aceste date istorice, eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), oferă o imagine asupra tensiunilor sociale din ultimii ani ai perioadei comuniste. În acea perioadă, statul încerca să controleze strict atât populația, cât și forța de muncă, însă numărul uriaș de dosare și de tentative de fugă arătau că controlul asupra dreptului de deplasare al cetățenilor devenea imposibil de menținut.