Documente din arhiva Securității, publicate recent de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dezvăluie deficiențe grave la Șantierul Naval Tulcea. Proiectul, destinat construcției și reparării navelor maritime, s-a confruntat cu probleme de organizare, lipsă de echipamente și riscuri constante de accidente. Informațiile arată că, în ciuda statutului de investiție strategică coordonată de Ministerul Apărării Naționale, activitatea pe șantier a fost marcată de o gestionare defectuoasă a resurselor și a forței de muncă.
În anii '70, planurile pentru acest șantier au fost elaborate pentru a dezvolta flota de pescuit oceanic. Deși deschiderea era anunțată pentru februare 1975, documentele semnalează că condițiile de lucru erau deplorabile. Muncitorii nu dispuneau de spații sanitare adecvate și erau nevoiți să se schimbe în aer liber. Mai mult, lipsa uneltelor de bază, precum rașchete, ciocane sau vopsele, era extremă, atingând în unele cazuri pragul de 90% din echipamentele necesare.
Securitatea a monitorizat constant șantierul, raportând pericole majore cauzate de instalația electrică defectuoasă. Aceasta nu putea susține agregatele puternice, generând un risc real de incendiu la platforma sincroliftului. Pe lângă problemele tehnice, disciplina muncii era scăzută, mulți muncitori, în special tineri, consumau alcool sau practicau jocuri de noroc în timpul programului. Maiștiile au fost acuzate că au ignorat aceste abateri, iar reparațiile la nave nu se efectuau în termenele stabilite.
O altă problemă critică viza pregătirea tinerilor, elevii de liceu fiind expuși unor medii de lucru periculoase. În timpul practicelor, aceștia inhalau gaze rezultate din arderea țevilor și lucrau în condiții de vizibilitate redusă din cauza fumului. Conducerea șantierului a fost criticată pentru indiferență, refuzând chiar să mai primească elevi în unitate. De asemenea, lipsa echipamentului de protecție pentru elevi a fost semnalată ca o deficiență majoră de responsabilitate.
Siguranța materialelor și a infrastructurii a fost, de asemenea, sub semnul criticii. Țevile erau depozitate nesigur pe sol, în apropierea căii ferate, riscând să blocheze circulația sau să accidenteze personalul. Totodată, fabrica de oxigen preluată de șantier nu avea pază corespunzătoare, permițând accesul necontrolat în incintă. În martie 1980, o operațiune de lansare a navei „Putna” a pus în pericol întreaga instalație sincrolift, deoarece nava s-a înclinat cu 13 grade din cauza balastării necorespunzătoare.
Construcția șantierelor navale a reprezentat un pilon al politicii de dezvoltare industrială a regimului comunist, vizând autonomia flotei de pescuit. Aceste investiții de amploare erau adesea coordonate de ministere precum Ministerul Industriei Constructoare de Mașini sau Ministerul Apărării Naționale. Totuși, documentele arată că succesul tehnic era adesea compromis de birocrația excesivă și de lipsa de coordonare între structurile de conducere și execuție.