Principalele centre universitare din România, incluzând orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, concentrează peste 361.000 de studenți, ceea ce reprezintă 62% din totalul național. Totuși, oferta combinată de locuri de cazare, atât publică, cât și privată, în aceste patru orașe este de aproximativ 80.000 de locuri. Această discrepanță generează o medie de aproximativ 4,5 studenți pentru fiecare loc de cazare disponibil în sistemul de cămine din aceste regiuni.
Bucureștiul înregistrează cea mai mare concurență de pe piața locurilor de cazare, având un raport de 5 studenți pentru fiecare loc disponibil. În Capitală, populația studențească este de 187.677 de persoane, în timp ce oferta totală de cazare este de aproximativ 32.300 de locuri publice și cel puțin 4.700 de locuri private. Rata de acoperire în București este de doar 19,7%, ceea ce indică o presiune mare asupra stocului existent de cămine.
Cluj-Napoca și Timișoara urmează în clasamentul concurenței, cu un raport de respectiv 4,5 și 4,3 studenți pe loc de cazare. La Cluj-Napoca sunt disponibile 14.800 de locuri publice și circa 700 de locuri private pentru 70.617 studenți, în timp ce în Timișoara există 10.700 de locuri pentru 45.749 de studenți. În aceste orașe, rata de acoperire este de 21,9% pentru Cluj-Napoca și de 23,5% pentru Timișoara, fiind valori intermediare față de restul centrelor.
Iași se distinge prin cea mai mare rată de acoperere din grupul analizat, atingând un nivel de 28,9%. În acest oraș, capacitatea de cazare este de aproximativ 16.500 de locuri pentru un număr de 57.004 studenți. Deși Iași are un raport mai favorabil de 3,4 studenți pe loc, analiza realizată de Cushman & Wakefield Echinox subliniază că diferențele dintre orașele universitare rămân semnificative din punct de vedere al infrastructurii de locuire.
Vlad Săftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox, explică faptul că piața locurilor private este concentrată în special în Capitală, unde se află aproape 90% din locurile private cuantificate în cele patru orașe. El menționează că evaluarea potențialului pentru noi proiecte de cămine private trebuie făcută diferit pentru fiecare oraș. Factori precum standardul stocului, nivelul chiriilor, accesul la transport și serviciile oferite sunt esențiali în această analiză.
În contextul european, România prezintă o acoperire mai mare în căminele publice comparativ cu Polonia, însă ponderea căminelor private este mult mai mică, fiind sub 10% în România față de 23% în Polonia. În Polonia, competiția este mult mai aprigă, cu un raport de aproape 10,8 studenți pe loc de cazare. În schimb, situația din Cehia, în orașe precum Praga sau Brno, seamănă mai mult cu modelul observat în marile centre universitare românești.