Auxiliarele școlare, deși nu sunt obligatorii prin lege, au devenit elemente esențiale în ghiozdanele elevilor, generând costuri suplimentare semnificative pentru familii. Aceste materiale, precum caietele de lectură sau de exerciții, alimentează o piață subterană de desfacere a unor produse și servicii conexe educației. Părinții sunt nevoiți să scoată sute de lei în fiecare an pentru a acoperi aceste cheltuieli, într-un sistem unde auxiliarele ajung uneori să cântărească mai mult decât manualele oficiale.
Învățătorul Petruț Rizea, de la Școala gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” din București, critică dur această practică, considerând că auxiliarele sunt adesea scumpe și inutile. El susține că un profesor competent își poate organiza singur lecția, folosind fișe de lucru și materiale digitale, fără a depinde de cărți suplimentare. Rizea menționează că folosește auxiliare doar la clasa pregătitoare, deoarece acolo lipsesc manualele și orice suport de lucru pentru elevi sau pentru profesor.
Problema este confirmată și de Daniel Șuștac, reprezentantul grupului Părinții elevilor din România, care vede în școli o piață de desfacere pentru edituri. Acesta afirmă că multe edituri mari trăiesc exclusiv din aceste printuri, realizând cifre de afaceri extraordinare prin parteneriate cu unitățile de învățământ. Daniel Șuștac subliniază că există chiar cazuri în care cadrele didactice ar putea avea interese financiare, promovând anumite firme pentru a genera comisioane din comenzile de materiale.
Costurile pentru părinți pot fi foarte mari, deoarece adesea este necesară achiziționarea întregului set de materiale de la aceeași editură pentru a asigura continuitatea exercițiilor. Un singur elev poate cheltui între 50 și 300 de lei pe auxiliare, în funcție de vârstă și de numărul de discipline vizate. Petruț Rizea explică faptul că manualele oficiale sunt adesea percepute ca fiind depășite, ceea ce îi face pe părinți să caute alternative mai moderne și mai atractive pentru copii.
În procesul de predare, utilizarea excesivă a auxiliarelor poate deveni obositoare, deoarece profesorul trebuie să parcurgă atât programa oficială, cât și conținutul cărților suplimentare. Învățătorul Petruț Rizea recomandă alegerea materialelor avizate de Ministerul Educației, pentru a evita informațiile haotice. El subliniază că auxiliarele nu ar trebui să devină o „ușă de urgență” pentru lipsa de imaginație a profesorilor sau pentru manualele școlare uzate, rupte sau vechi.
Deși legea prevede că învățământul este gratuit, realitatea economică impune părinților plăți constante pentru diverse activități și materiale. Pe lângă auxiliare, familiile contribuie la fondul clasei, excursii sau alte necesități școlare. Această situație subliniază faptul că accesul la resurse educaționale complete nu este întotdeauna garantat fără intervenția financiară directă a părinților, transformând educația într-un proces cu costuri ascunse semnificative.