Pe 21 septembrie 1985, inginerul Gheorghe Ursu a fost arestat de către Securitate, într-o acțiune care a marcat unul dintre momentele de maximă opresiune ale regimului comunist. Deși autoritățile au folosit ca pretext deținerea unei sume de 17 dolari, motivele reale ale arestării au fost de natură politică. Această acțiune a vizat direct convingerile și activitatea intelectuală a inginerului, care nu făcea parte din nicio organizație subversivă.
În realitate, regimul a ales să pedepsească inginerul pentru acțiunile sale de critică la adresa sistemului de guvernare. Gheorghe Ursu a denunțat la Europa Liberă faptul că procesul de consolidare a clădirilor după cutremur a fost oprit de autorități. Această informație a fost considerată de aparatul de securitate ca fiind un act de opoziție directă, ceea ce l-a transformat într-un inamic al statului.
Pe lângă comunicarea informațiilor către Europa Liberă, și conținutul jurnalului personal al inginerului a servit drept dovadă pentru Securitate. În scrisorile și însemnările sale, Gheorghe Ursu a formulat critici la adresa regimului, manifestându-și onestitatea morală și refuzul de a accepta minciunile oficiale ale statului. Aceste însemnări au fost utilizate pentru a justifica acțiunile de represalii împotriva sa.
După arestare, Gheorghe Ursu a fost supus unor torturi severe în timpul perioadei de detenție. Aceste tratamente brutale au avut un impact devastator asupra sănătății sale, ducând la o declin rapid. Din cauza violenței exercitate de sistemul penitenciar, inginerul nu a mai reușit să supraviețuiască, murind în închisoare la data de 17 noiembrie 1985, la doar două luni de momentul arestării.
Gheorghe Ursu, cunoscut printre prieteni și colegi sub numele de Babu, era un inginer constructor de elită și un intelectual rafinat. El nu era un lider politic, dar caracterul său și dorința de a menține o conștiință liberă l-au pus în coliziune cu mecanismul de control al Securității. Această cădere a reprezentat o demonstrație a modului în care aparatul de stat gestiona disidența intelectuală.
Istoria represaliilor politice din România include numeroase cazuri de persecuție împotriva cetățenilor care au contestat deciziile oficiale. În perioada comunismului, orice formă de exprimare a gândirii critice sau de comunicare cu presa din afara granițelor țării era monitorizată strict de serviciile de informații. Aceste acțiuni de control social au vizat menținerea stabilității regimului prin eliminarea oricărei voci de opoziție.