Sistemul de sănătate din România traversează o perioadă de schimbare în ceea ce privește modul de finanțare, în timp ce un număr semnificativ de persoane active rămâne în afara sistemului de asigurări. Conform studiului „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, realizat de Academia de Studii Economice, aproximativ 3 milioane de persoane rezidente nu plătesc contribuția la asigurările de sănătate (CASS). Această situație afectează echilibrul financiar al fondului, deși veniturile din contribuții au crescut semnificativ în ultimii ani.
Radu Comșa, co-autor al studiului, estimează că cel puțin un milion dintre cei 3 milioane de neasigurați se află efectiv în țară. Aceștia ar putea fi furnizori de servicii precum zugravit, reparații sau îngrijire, dar și administratori de firme care trăiesc din dividende. Printre persoanele care nu contribuie se numără și mulți medici care utilizează societăți comerciale pentru activitatea lor. Dacă acest milion de persoane ar plăti contribuția minimă legală, ar aduce în sistem aproape de jumătate de miliard de euro anual.
Finanțarea sistemului medical a cunoscut o evoluție importantă, ponderea contribuțiilor CASS crescând de la 42,5% în 2023 la 51,2% în 2025. Această creștere a fost susținută de numărul mai mare de contribuabili și de evoluția salariilor brute din economie. În consecință, Fondul de asigurări de sănătate a început să devină autonom față de bugetul de stat. Pentru anul 2026, autorii studiului estimează că subvențiile de echiliblare de la bugetul de stat către fond ar putea ajunge la zero.
În ciuda acestor evoluții pozitive ale fondului, pacienții continuă să plătească sume considerabile din propriul buzunar. Aproximativ 28% din cheltuielile totale ale sistemului de sănătate sunt suportate direct de cetățeni, o cifră mai mare decât în Cehia, Slovacia sau Slovenia. O parte majoră din aceste plăți se referă la medicamente, în special prin plata coplății pentru produsele care nu sunt compensate integral. Această povară financiară este resimțită cel mai puternic de categoriile vulnerabile, precum pensionarii.
O problemă structurală identificată în raport este mecanismul de plată a influențelor salariale în spitalele publice. Această practică este considerată o disfuncție gravă deoarece descurajează reorganizarea unităților medicale pentru a fi mai eficiente. În prezent, peste două treimi din cheltuielile de personal sunt garantate prin subvenții, ceea ce înseamnă că spitalele nu sunt obligate să atragă pacienți pentru a-și acoperi costurile. Autorii propun integrarea acestor sume direct în tarifele decontate pentru a stimula eficiența.
Sistemul de asigurări sociale de sănătate din România este construit pe un model de tip Bismarck, similar cu cel din Germania sau Franța. În aceste țări dezvoltate, cheltuielile private ale pacienților sunt, în general, de maximum 20% din totalul costurilor medicale. În România, pentru a reduce plățile directe din buzunar, este necesară creșterea bazei de contribuabili și a fondului de asigurări, astfel încât serviciile medicale să fie decontate la o valoare apropiată de costul real de furnizare.