Mai multe asociații de pacienți din România solicită autorităților să elimine restricțiile impuse decontării investigațiilor RMN și CT. Această măsură vizează regimul special de monitorizare, unde necesitatea medicală ar trebui să determine frecvența examinărilor, nu limitele administrative. În prezent, restricțiile aplicate prin programul „Monitor” forțează mulți pacienți să își acopere singuri costurile medicale, ceea ce pune o presiune financiară imensă pe bugetele acestora.
Problema centrală vizează persoanele cu bilete de trimitere de tip Monitor M3–M8, care includ boli cardiovasculare, boli rare, afecțiuni neurologice, cerebrovasculare și boli cronice de rinichi. Începând cu 1 ianuarie 2026, decontarea acestor investigații de înaltă performanță este limitată la o singură examinare pe an. Această regulă ignoră faptul că multe afecțiuni necesită evaluări repetate la intervale scurte pentru a monitoriza evoluția bolii sau eficacitatea tratamentului.
Eduard Pletea, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România), subliniază că noua regulă de a deconta o singură zonă anatomică pe an complică situația. În cazul sclerozei multiple, o investigație RMN necesită de fapt trei segmente, însă sistemul de decontare ia în calcul doar unul. Din acest motiv, pacienții ajung să plătească restul segmentelor pentru a nu risca expirarea trimiterii sau amânarea monitorizării esențiale.
Impactul financiar este resimțit sever, în special de cei cu venituri mici. Un studiu realizat de APAN pe un eșantion de 242 de persoane cu scleroză multiplă indică faptul că 27% dintre respondenți au cheltuit între 1.000 și 3.000 de lei pe an pentru investigații necontractate. Mai mult, 25% dintre acești pacienți au depășit pragul de 3.000 de lei anual pentru astfel de servicii medicale neplătite de stat.
Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), critică faptul că CNAS a impus aceste limite pentru a controla abuzurile. El susține că limitarea tuturor pacienților este o soluție ineficientă, care va genera costuri mult mai mari pe termen lung prin apariția dizabilităților. Dacă monitorizarea este întârziată, statul va plăti ulterior asistență socială și pensii de handicap pentru persoane care ar fi putut fi menținute active.
În România, sistemul de sănătate se confruntă cu provocări legate de accesul la servicii de bază și la monitorizarea eficientă a bolilor. De exemplu, în timp ce în Franța 95% dintre farmacii administrează vaccinuri, în România acest procent este sub 5%. Această discrepanță subliniază dificultățile de implementare a unor protocoale de sănătate publică și de gestionare a resurselor pentru pacienții care necesită îngrijiri constante și monitorizare medicală periodică.