Monitorizarea activității angajaților în cadrul companiilor ridică numeroase întrebări privind legalitatea acestor măsuri și limitele dreptului angajatorului de a supraveghea salariații. Deși echipamentele precum laptopurile sau adresele de e-mail sunt proprietatea firmei, acest lucru nu înseamnă că orice formă de urmărire este permisă. Angajații pot avea senzația că fiecare pagină accesată sau minut petrecut în fața ecranului este monitorizat constant de către conducere.
Avocatul Silviu Faier subliniază că utilizarea echipamentelor de serviciu nu anulează dreptul la viață privată al unui angajat. Monitorizarea trebuie evaluată în funcție de scopul ales, de amploarea măsurii și de garanțiile oferite salariatului. Aceste criterii sunt esențiale și sunt prevăzute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Conform specialistului, monitorizarea trebuie să fie proporțională și să nu depășească necesarul minim pentru atingerea obiectivelor de business.
În România, Legea nr. 190/2018 reglementează monitorizarea prin comunicații electronice și supravegherea video, condiționând aceste acțiuni de existența unui interes legitim. Angajatorul trebuie să informeze angajații în prealabil, complet și explicit, iar reprezentanții salariaților sau sindicatele trebuie consultați înainte de implementarea sistemelor. Simpla introducere a unei clauze în regulamentul intern nu este suficientă pentru a respecta legea, mai ales dacă metodele mai puțin intruzive nu au fost testate anterior.
Accesarea corespondenței electronice sau verificarea traficului de date reprezintă grade diferite de intruziune și necesită o justificare mult mai puternică. În cazul camerelor video instalate în birouri, legalitatea depinde de respectarea cerințelor de necesitate și proporționalitate, nu doar de afișarea unui anunț. De asemenea, utilizarea programelor care fac capturi de ecran sau înregistrează tastele ridică probleme serioase, deoarece pot colecta informații private fără nicio legătură cu activitatea profesională.
Pentru monitorizarea reglementată de lege, durata stocării datelor trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit și, în principiu, nu ar trebui să depășească 30 de zile. Angajații care consideră că sunt supravegheați excesiv pot solicita în scris informații despre datele colectate, scopul monitorizării și perioada de păstrare. Aceștia își pot exercita drepturile în condițiile GDPR și pot depune plângeri oficiale la ANSPDCP dacă consideră că drepturile lor sunt încălcate.
Protecția datelor cu caracter personal este un pilon fundamental în legislația europeană, fiind reglementată prin GDPR pentru a asigura echilibrul între interesele economice și drepturile individuale. În România, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) are rolul de a verifica dacă companiile respectă aceste reguli. Orice prelucrare de date care nu este justificată de un interes legitim și transparent poate atrage sancțiuni din partea autorităților de control.