Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat că sistemul de meditații necesită o fiscalizare, însă a subliniat simultan că acest fenomen este o consecință directă a problemelor din învățământul public. Oficialul a explicat faptul că recurgerea masivă la pregătiri suplimentare de către elevi semnalează dificultățile pe care le întâmpină instituțiile de învățământ în asigurarea unei pregătiri adecvate pentru întreaga populație de elevi.
În cadrul unei intervenții acordate postului Digi24, Sorin Costreie a punctat că prezența extinsă a meditațiilor este un indicator al unor probleme structurale grave. Ministrul a afirmat că, în condițiile în care școala ar funcționa conform standardelor necesare, nevoia de a plăti pentru cursuri în afara programului școlar nu ar mai fi atât de prezentă. Fenomenul este privit ca un semnal de alarmă privind capacitatea școlii de a răspunde cerințelor elevilor.
Un alt aspect abordat de ministru este necesitatea de a implementa o formă de educație personalizată, care să fie adaptată ritmului de învățare specific fiecărui copil. Sorin Costreie a menționat că elevii nu asimilează informațiile în același mod, existând situații în care unii copii rămân în urmă, în timp ce alții pot avansa mai rapid. Sistemul actual trebuie să poată gestiona aceste diferențe de ritm fără a genera dependență de meditații.
Conform declarațiilor oficialului, școala românească trebuie să răspundă mai eficient nevoilor individuale ale elevilor pentru a diminua această presiune. Ministrul a subliniat că, atunci când meditațiile se desfășoară la o scară masivă, acest lucru demonstrează că sistemul de învățământ nu reușește să ofere pregătirea necesară tuturor celor care urmează cursurile regulate. Această lipsă de adaptare este cauza principală a fenomenului de pregătire suplimentară.
Sorin Costreie a reiterat ideea că educația trebuie să fie mai flexibilă pentru a acoperi variațiile de performanță dintre elevi. El consideră că oferirea unei abordări personalizate ar putea reduce semnificativ nevoia de a căuta ajutor în afara școlii. În prezent, amploarea acestui proces de învățare privată este văzută ca o dovadă a faptului că școala românească are probleme mari de funcționare și de adaptare la nevoile reale.
În sistemul de învățământ din România, discuțiile privind eficiența programelor școlare și nevoia de reformă sunt teme recurente în dezbaterea publică. Deși resursele sunt adesea direcționate către infrastructură sau salarizare, aspectul pedagogic și capacitatea de a oferi o educație egală pentru toți elevii rămâne un punct critic. Învățământul public se confruntă constant cu provocarea de a echilibra standardele de predare cu nevoile diverse ale generațiilor de elevi.