Nivelul scăzut al Dunării a scos la suprafață părți din fundațiile Podului lui Constantin cel Mare, oferind o oportunitate rară pentru cercetători. Scafandrii arheologi au profitat de această situație pentru a studia vestigiile unei construcții ridicate acum aproape 1.700 de ani. Aceștia s-au scufundat pentru a evalua elementele care au ieșit la suprafață, încercând să documenteze o structură care, în condiții normale, rămâne inaccesibilă sub apă.
Fenomenul de scădere a apei le permite specialiștilor să observe mai bine structurile antice și să documenteze detalii tehnice importante. Este vorba despre unul dintre cele mai relevante poduri construite în perioada Imperiului Roman, care avea un rol strategic esențial. Cercetătorii vor să analizeze metodele de construcție folosite de romani pentru a obține informații noi despre această realizare inginerească a Antichității.
Podul în cauză lega cetatea romană Sucidava, situată în apropiere de Corabia, de Oescus, aflată pe malul bulgăresc al Dunării. Conform datelor furnizate de arheologul Iulian Rusu, această construcție avea o lungime totală de aproximativ 2.400 de metri. O parte semnificativă a structurii, respectiv peste 1.100 de metri, traversa direct albia fluviului, reprezentând o provocare tehnologică majoră pentru epoca respectivă.
Echipa de scafandri a reușit să surprindă ruinele aflate pe fundul Dunării prin intermediul unor filmări efectuate direct sub apă. Deși dimensiunile și existența podului sunt cunoscute, specialiștii subliniază că există încă numeroase necunoscute privind modul exact de execuție. Documentarea acestor elemente este critică, deoarece, odată cu revenirea nivelului normal al apei, vestigiile vor fi din nou acoperite de fluviu.
Mihai Popescu, blogger, a declarat că această ocazie apare o dată la câteva zeci de ani și că cercetătorii nu vor să o rateze. Aceștia doresc să vadă mai bine tehnicile de construcție utilizate acum aproape 1.700 de ani. Scopul principal este de a descoperi detalii noi despre una dintre cele mai importante construcții ale Antichității, care a permis legătura între cele două maluri.
Istoria arheologică a zonei Dunării este marcată de prezența fortificațiilor și a infrastructurii de transport ale Imperiului Roman, care asigura controlul asupra frontierelor. Podul lui Constantin cel Mare a servit drept punct de legătură vital între cetățile de pe malul român și cele de pe cel bulgar. Aceste structuri de inginerie romană au demonstrat capacitatea de a domina mediul fluvial prin tehnici avansate de construcție.