Sogaku Taguchi, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a început o perioadă de izolare totală pe 11 septembrie, la templul Enryaku-ji situat pe Muntele Hiei, deasupra orașului Kyoto. Această decizie îi va impune un stil de viață extrem de restrictiv, deoarece el nu va putea ieși din acest mediu până în anul 2036. Pe parcursul celor 12 ani de singurătate, rutina sa va fi una simplă și repetitivă, implicând pregătirea meselor de mâncare și îngrijirea grădinii și a mausoleului templului.
Taguchi ocupă rolul de „Jishin”, o funcție de „mare veghetor”, devenind al 118-lea individ care îndeplinește această misiune de când există evidențe scrise, începând cu anul 1699. Această practică este recunoscută ca fiind una dintre cele mai dure forme de ascetism din cadrul budismului, fiind comparată uneori cu un „infern”. Condițiile climatice de pe munte sunt extrem de dificile, în special în timpul iernilor aspre, iar istoricul acestei tradiții indică faptul că mulți dintre cei care au încercat să o urmeze au murit din cauza bolilor.
În ciuda dificultăților extreme, Sogaku Taguchi a declarat că este entuziasmat de această experiență spirituală. El a menționat pentru ziarul The Yomiuri Shimbun că această practică ascetică este una cerută de Dengyodaishi și că se simte copleșit de bucurie faptul că se află acum la linia de start a acestui parcurs. Pentru el, izolarea nu reprezintă o pedeapsă, ci o oportunitate de a urma o cale spirituală bine stabilită, în ciuda riscurilor fizice și mentale pe care această stare de singurătate le poate genera.
Din punct de vedere medical, izolarea prelungită este asociată cu un risc crescut de apariție a unor afecțiuni grave, precum boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet de tip 2, depresie sau anxietate. În cazuri de singurătate extremă, pot apărea chiar și halucinații și gânduri confuze, fenomen observat și în alte contexte de izolare forțată. Un exemplu este cel al americancei Sarah Shourd, care a descris pentru New York Times cum vedea lumini intermitente după ce a petrecut aproape 14 luni într-o închisoare din Iran.
Totuși, studiile sugerează că impactul izolării depinde în mare măsură de motivul pentru care aceasta este aleasă. Un studiu realizat în 2017 de doi psihiatri de la UCL, care au intervievat 10 călugărițe și 10 călugări din Spania, a arătat că aceștia nu percepeau singurătatea ca pe un lucru negativ, ci ca pe o cale spre Dumnezeu. Autorii au concluzionat că izolarea aleasă voluntar poate fi suportabilă sau chiar benefică, în timp ce singurătatea impusă de mediu sau de circumstanțe tinde să producă efecte nocive asupra sănătății.
Izolarea socială și singurătatea sunt subiecte care afectează sănătatea publică la nivel global, fiind studiate constant de specialiști pentru a înțelege legătura dintre lipsa interacțiunii umane și declinul cognitiv. În timp ce izolarea voluntară în scop religios este văzută ca un instrument de disciplină, singurătatea necontrolată rămâne un factor de risc major pentru mortalitatea timpurie în societatea modernă, influențând atât sănătatea mentală, cât și cea fizică a indivizilor.