În anii 1970, preotul italian iezuit Giovanni Gallo a implementat un plan economic neobișnuit pentru a ajuta o comunitate izolată de pe Insula Marajo, din Brazilia. Acesta a organizat conservarea și exportul a 12.000 de pești piranha către Europa, utilizând veniturile obținute pentru a rezolva lipsa infrastructurii de bază. Proiectul său a permis finanțarea unor lucrări esențiale pentru locuitorii din zona de peisaj brazilian, care se confruntau cu dificultăți structurale majore.
Giovanni Gallo a ajuns în Marajo în 1972, după ce a locuit în alte zone ale Braziliei. El s-a stabilit în Vila de Jenipapo, în municipalitatea Santa Cruz do Arari, o zonă unde casele erau construite special pentru a rezista inundațiilor sezoniere. Locuitorii depindeau de punți din lemn și structuri ridicate de la sol pentru a se deplasa atunci când debitul apei era foarte mare, însă lipsa unor căi de acces stabile rămânea o problemă constantă.
Pentru a genera fonduri, Gallo a înființat un laborator în care femeile din zonă au fost instruite să crească piranha. Conform unui studiu academic din 2016, această metodă a permis exportul celor 12.000 de exemplare către Europa. Banii câștigați au fost folosiți nu doar pentru a plăti angajatele implicate în proces, ci și pentru a construi 350 de metri de poduri de lemn, un doc al comunității, un cimitir și o pistă de aterizare pentru avioane de 800 de metri.
Pe lângă proiectele de infrastructură, preotul a pus bazele unui proiect cultural prin colectarea fragmentelor arheologice aduse de localnici. Această activitate a dus la înființarea Museu do Marajo, o instituție dedicată istoriei și culturii locale. După unor conflicte legate de muzeul din Santa Cruze do Atari, colecția a fost mutată la Cachoeira do Arari în 1983, devenind accesibilă publicului în decembrie 1984, oferind o abordare interactivă prin expoziții bazate pe elemente mecanice și structuri de lemn.
Activitatea lui Gallo a fost recunoscută prin impactul său asupra moștenirii culturale, depășind rolul său religios inițial. O teză de doctorat din 2024 de la Federal University of Northern Tocantis a subliniat modul în care sistemul său de expoziții a fost construit în jurul implicării comunității. Preotul a locuit 30 de ani în Marajo, până când a murit în Belem, la data de 7 martie 2003, pe când avea 75 de ani.
Istoria dezvoltării comunităților izolate din Brazilia reflectă adesea eforturile individuale de a compensa lipsa investițiilor statale în infrastructură. În regiuni precum statul Para, unde Insula Marajo se află, condițiile geografice impun soluții de construcție specifice, precum structurile ridicate, pentru a gestiona fluctuațiile nivelului apelor din Amazon, un aspect care a marcat și viața și munca lui Giovanni Gallo.