Un obiect misterios identificat în Calea Lactee, numit VT J1906+0849, a atras atenția comunității științifice prin emisiile sale radio neobișnuite. Această sursă se află la o distanță de cel puțin 49.000 de ani-lumină de Pământ, situându-se dincolo de brațul spiral exterior Norma-Cygnus al galaxiei noastre. Astronomii sunt nedumăriți deoarece semnalul său radio prezintă modificări de intensitate și frecvență care nu pot fi explicate ușor prin modelele cosmice actuale.
Fenomenul a fost identificat inițial în 2017, prin intermediul sondajului Very Large Array Sky Survey (VLASS), moment în care era cea mai strălucitoare sursă radio tranzitorie descoperită de acest program. Analizând datele istorice, cercetătorii au observat că în 1996 nu exista niciun semnal detectabil în acea regiune, însă între 2006 și 2013 intensitatea a crescut treptat. În anul 2014, emisia a atins un vârf de aproximativ 200 de milijansky, înainte ca obiectul să pară să intre într-o fază de diminuare a semnalului.
Evoluția spectrului radio a prezentat variații de frecvență care sfidează explicațiile convenționale despre radiația sincrotron. În 2019, vârful emisiei era în jurul frecvenței de 1,9 gigahertzi, însă în 2024 acesta a coborât la 0,8 gigahertzi, pentru a urca din nou la 2,2 gigahertzi în 2026. Deși în mod normal un nor de particule care se extinde ar duce la scăderea frecvenței, în cazul lui VT J1906+0849 nu există dovezi că sursa s-a extins semnificativ în spațiu.
Cercetătorii, sub coordonarea lui Jessie Miller de la Institutul de Tehnologie din California, investighează dacă obiectul este o gaură neagră sau o stea neutronică care atrage materie de la o stea companion. Acest proces de acreție ar putea genera jeturi de particule, însă telescopul spațial Swift al NASA nu a detectat raze X, semnal care însoțește de obicei astfel de sisteme. Există posibilitatea ca un flux dens de gaz să ascundă aceste raze X, exact ca în cazul sistemului cosmic SS 433.
O altă ipoteză vizează existența unei nebuloase alimentate de un pulsar sau a unei explozii stelare de tip novă, deși datele actuale nu susțin complet aceste scenarii. Observațiile în infraroșu au indicat un gaz care se deplasează cu viteza de aproximativ 2.000 de kilometri pe secundă, ceea ce ar putea confirma prezența unui flux puternic de materie expulzată. Astronomii continuă să monitorizeze obiectul pentru a înțelege dacă acesta reprezintă un sistem cunoscut sau un fenomen complet nou.
Sondajele astronomice de mare amploare, precum cele care utilizează radiotelescoapele de mare putere, sunt esențiale pentru descoperirea acestor obiecte compacte. Aceste instrumente permit identificarea sistemelor galactice în care găurile negre sau stelele neutronice interacționează cu materia din jur, chiar și atunci când aceste procese sunt ascunse de alte tipuri de radiații. Astfel, monitorizarea sistematică a cerului ajută la completarea hărților noastre despre dinamica galaxiei.