În iulie 2007, Arthur Hickman, un geolog de la Geological Survey of Western Australia, a observat o structură circulară aproape perfectă în Australia de Vest, folosind imaginile de pe Google Earth. La acea vreme, acesta nu știa că a identificat un crater de impact dintre cele mai tinere din regiune. Structura, care a fost numită informal „Hickman Crater”, prezintă un diametru de aproximativ 260 de metri, conform datelor publicate de Australian Journal of Earth Sciences.
După observația inițială, cercetătorii au încercat să determine dacă structura este de origine vulcanică sau meteoritică. Absența fragmentelor de roci vulcanice mai recente decât Riolitul Woongarra a exclus ipoteza unui mecanism exploziv de tip vulcanic. În schimb, studiile au indicat că evenimentul a fost cauzat de un obiect cosmic. Obiectul care a lovit suprafața Terrei ar fi avut un diametru de 10 metri și ar fi excavat un crater cu o adâncime de 80 de metri.
În anul 2012, Serviciul Geologic al Australiei de Vest a lansat un proiect de foraj în colaborare cu compania Atlas Iron pentru a verifica ipoteza impactului. Forajul vertical realizat în zona respectivă a ajuns la o adâncime de 64,7 metri. Analiza carotei recuperate a arătat că primii 48,4 metri erau compuși din sedimente depuse după formarea craterului, în timp ce la adâncimi de între 55,1 și 64,7 metri a fost identificată riolita fracturată.
Dovezile decisive au apărut în urma analizelor chimice efectuate asupra materialelor extrase. Raporturile elementelor din grupa platinei au fost mult mai apropiate de cele întâlnite în meteoriți decât de valorile scoarței continentale. De asemenea, prezența unei concentrații ridicate de nichel a sugerat că impactorul ar fi putut fi un meteorit de fier. P. W. Haines a menționat că astfel de proiectile sunt frecvent asociate cu formarea craterelor mici și simple.
Cercetătorii au propus că lipsa unor deformări extreme în roci se datorează unei încetiniri atmosferice a obiectului. Obiectul de 10 metri ar fi pierdut o parte din energie în timpul traversării atmosferei, reducând presiunea de șoc sub nivelul necesar pentru a produce structuri de impact spectaculoase. Această explicație rezolvă contradicția dintre dimensiunea craterului și lipsa semnelor de deformare planară clasice în rocile afectate de impactul meteoritic.
Impacturile de acest tip sunt studiate pentru a înțelege istoria geologică a planetei. În Australia, forajul din 2012 este considerat un eveniment istoric, fiind prima investigație științifică prin foraj realizată într-un crater simplu cu un diametru sub un kilometru. Acest tip de cercetare ajută la reconstrucția evenimentelor cosmice care au lăsat urme vizibile în peisaj timp de zeci de mii de ani.