La începutul secolului al XX-lea, Europa a asistat la încheierea unei epoci de fast absolut, reprezentată de ultimele baluri imperiale. Printre cele mai spectaculoase evenimente au fost cel organizat de familia Romanov în 1903, la Palatul de Iarnă, și cel al familiei imperiale austriece de la Palatul Hofburg în 1914. Aceste petreceri nu erau simple reuniuni sociale, ci adevărate demonstrații de putere și influență dinastică, desfășurate în săli monumentale decorate cu aur și mii de lumânări de ceară de albine.
Ultimul bal imperial rusesc a avut loc în Sankt Petersburg pentru a marca împlinirea a 290 de ani de la întemeierea dinastiei Romanov. Evenimentul, programat pe 11 și 13 februarie 1903, a fost organizat de Nicolae al II-lea și de soția sa, Alexandra Feodorovna. Tema aleasă de țarina Alexandra a fost una de revenire la tradiție, impunând invitaților purtarea unor costume de boieri ruși din secolele al XVI-lea sau al XVII-lea, o decizie care a provocat reticențe din cauza costurilor enorme.
Costumul împăratului Nicolae al II-lea, inspirat de țarul Aleksei Mihailovici, a inclus două tipuri de catifea și brocart aurit, costând suma de 437 de ruble. Această cifră reprezenta echivalentul salariului lunar al unui general din armata țaristă. Pentru a asigura autenticitatea, monarhul a purtat o căciulă de țar și un sceptru real, luate de servitori chiar din Muzeul de la Moscova. Participanții au fost numeroși, 390 de persoane fiind prezente la acest eveniment de o luxoasă extravaganta.
Invitații au purtat bijuterii de familie spectaculoase și piese vestimentare complexe, precum kokoshnikurile prințesei Zinaida Iusupova, decorate cu pietre prețioase de la Cartier. Balul a inclus și momente artistice de înaltă clasă, precum un concert la Teatrul Ermitaj cu scene din opera „Boris Godunov” interpretată de Feodor Șaliapin. Oaspeții au dansat în timp ce se bucurau de fragmente de balet din „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, într-un cadru de o opulență care ar fi putut ruina miliardarii contemporani.
În ciuda strălucirii, atmosfera era marcată de o prăpastie culturală între aristocrația occidentalizată și populația rurală, măcinată de sărăcie. Marele Duce Alexandru Mihailovici a observat că, în timp ce aristocrația dansa, muncitorii intrau în grevă, iar tensiunile sociale deveneau critice. Această petrecere a fost, în realitate, un ultim moment de izolare pentru clasa conducătoare, înainte ca Războiul Ruso-Japonez din 1904 și revoluțiile ulterioare să schimbe definitiv structura societății ruse.
Istoria monarhiilor absolute din Europa a fost marcată de aceste momente de exces, care au dispărut odată cu dispariția regimurilor lor. Balurile imperiale au reprezentat apogeul etichetei de curte, însă au fost incapabile să prevină transformările radicale provocate de revoluțiile industriale. Aceste evenimente rămân în memoria istorică ca simboluri ale unei lumi care a fost înlocuită rapid de o nouă societate, incompatibilă cu principiile vechilor dinastii.