Cercetătorii au descoperit că longevitatea extraordinară a celei mai bătrâne țestoase terestre cunoscute, Jonathan, este legată de trăsături genetice specifice și de capacitatea de a menține funcționarea sistemelor celulare. Jonathan este o broască țestoasă uriașă de tip Aldabra, vârsta sa fiind estimată la aproximativ 194 de ani. Această descoperire vine după ce echipa de cercetători a analizat genomul și epigenomul animalului pentru a înțelege cum poate depăși atât de mult vârsta medie de peste 100 de ani a speciei sale.
Studiul, publicat în revista Science Advances, a implicat secvențierea genomului și analiza markerilor chimici care controlează activarea genelor. Benjamin Vaisvil, cercetător afiliat organizației Kallel și coautor principal al lucrării, a explicat că au fost identificate modificări în căile metabolice esențiale pentru viață lungă. Acestea includ repararea ADN-ului, funcția mitocondrială, reglarea insulinei și funcția telomerilor, structuri care protejează informația genetică. Analiza a arătat că anumite regiuni ale ADN-ului lui Jonathan funcționează ca niște comutatoare care mențin controlul asupra genelor de longevitate.
În cadrul cercetării, echipa a comparat epigenomul lui Jonathan cu cel al altor patru țestoase Aldabra, de la exemplare tinere până la adulți. Pentru a obține probele necesare, cercetătorii au prelevat mostre de sub limba țestoasei, evitând recoltarea de sânge din cauza riscurilor de infecție impuse de autoritățile de pe Insula Sfânta Elena. Benjamin Vaisvil a folosit o analogie pentru a explica procesul, comparând genomul cu o carte de gătit și epigenomul cu notele scrise pe marginea paginilor, observând că la Jonathan anumite note rămân clare și citibile.
Cercetătorii au identificat 287 de gene cu variante unice la Jonathan, printre care unele sunt responsabile pentru suprimarea tumorilor și repararea ADN-ului. Animalul posedă, de asemenea, copii suplimentare ale unei gene care codifică o proteină capabilă să vâneze celulele îmbătrânite sau canceroase. Deși rezultatele sunt uimitoare, Benjamin Vaisvil a subliniat că nu se poate afirma cu certitudine dacă aceste trăsături sunt unice pentru Jonathan sau dacă factorii de mediu, precum dieta optimă de pe insula tropicală, au jucat un rol major în supraviețuirea sa.
Jonathan a fost adus pe insula Sfânta Elena în 1882, când era deja un animal adult, probabil provenind din Atolul Aldabra sau din Insulele Seychelles Granitice. În prezent, acesta locuiește într-un țarc de la Plantation House, reședința guvernatorului, unde este supravegheat de medici veterinari. Deși cataracta l-a făcut aproape orb, țestoasa își păstrează un apetit foarte mare și pare să recunoască vocea medicului său veterinar, Joe Hollins, care îl descrie drept un „uriaș blând”.
Determinarea exactă a vârstei animalelor de acest tip reprezintă o provocare majoră pentru comunitatea științifică, deoarece înregistrările istorice sunt rare. În timp ce la țestoasele tinere vârsta poate fi estimată prin numărarea inelelor de creștere de pe carapacea lor, la exemplarele adulte acest proces este mult mai dificil de realizat. Acest lucru face ca studiul lui Jonathan să fie unul de o importanță deosebită pentru înțelegerea proceselor de îmbătrânire la nivel global.