O țestoasă uriașă de tip Aldabra, numită Jonathan, a devenit subiectul unui studiu genetic complex după ce a ajuns la vârsta de 194 de ani. Acest animal trăiește în prezent într-un țarc amenajat la Plantation House, reședința guvernatorului de pe insula Sfânta Elena, un teritoriu izolat din Atlanticul de Sud. Jonathan a ajuns la maturitate pe această insulă în anul 1882, fiind adus cel mai probabil de pe Atolul Aldabra sau din Insulele Seychelles Granitice.
Benjamin Vaisvil, cercetător afiliat organizației Kallel, a explicat că, deși alte țestoase din Aldabra pot trăi mult, Jonathan dispune de cele mai multe dovezi documentare care îi susțin vârsta. Echipa de cercetare a decis să secționeze genomul și să studieze epigenomul, adică markerii chimici care determină dacă o genă este pornită sau oprită. Această metodă a permis identificarea unor diferențe în mecanismele biologice care sunt direct legate de durata vieții animalului.
Analiza a scos la iveală modificări în căile metabolice asociate cu longevitatea, inclusiv în ceea ce privește repararea ADN-ului și funcția mitocondrială. Cercetătorii au observat schimbări și în reglarea insulinei, precum și în funcția telomerilor, care sunt capete de protecție ale cromozomilor. Benjamin Vaisvil a comparat genomul cu o carte de gătit, iar epigenomul cu notițele scrise de mână pe marginea paginilor, observând că la Jonathan anumite secvențe funcționează ca niște comutatoare de gene.
Studiul a identificat la Jonathan 287 de gene cu variante care nu apar la alte exemplare, printre care unele sunt implicate în suprimarea tumorilor. În plus, țestoasa posedă mai multe copii ale unei gene care codifică o proteină responsabilă pentru depistarea și eliminarea celulelor îmbătrânite sau canceroase. Pentru recoltarea probelor, cercetătorii au folosit un kit special pentru a lua mostre de sub limbă, evitând astfel recoltarea de sânge, o procedură limitată pe Sfânta Elena pentru a preveni riscul de infecții.
Medicul veterinar Joe Hollins, care îngrijește țestoasa de mulți ani și este coautor al studiului, descrie animalul ca fiind un „uriaș blând”. Deși în tinerețe Jonathan era cunoscut pentru poznele sale, precum răsturnarea scaunelor, în prezent acesta este aproape orb din cauza cataractei. Totuși, apetitul său rămâne excelent, iar animalul pare să recunoască vocea și atingerea medicului, deși Hollins precizează că reacția este mai degrabă legată de sosirea hranei.
Determinarea vârstei la țestoasele uriașe este o provocare majoră pentru specialiști, deoarece evidențele istorice sunt adesea lipsă. Înainte de secolul al XX-lea, documentarea nu era riguroasă, iar la exemplarele adulte calculul vârstei este mult mai complicat decât la cele tinere, unde se pot folosi inelele de creștere de pe carapace. Din acest motiv, cercetătorii nu pot afirma cu certitudine dacă trăsăturile descoperite sunt specifice doar lui Jonathan sau sunt comune întregii specii.