O descoperire istorică realizată într-o peșteră izolată din sudul Marocului a oferit dovezi clare despre trecutul climatic al Africii de Nord. Cercetătorii au stabilit că, în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, regiunea Sahara nu era un deșert arid, ci o zonă bogată în vegetație, străbătută de numeroase râuri și acoperită de lacuri adânci. Această transformare radicală a mediului a fost confirmată prin analiza unor fragmente de stalagmite extrase de sub Munții Atlas.
Oamenii de știință au colectat probe extrem de mici, unele de doar 0,25 grame, pentru a efectua studiul publicat în „Earth and Planetary Science Letters”. Prin măsurarea nivelurilor izotopilor de uraniu și toriu din aceste structuri minerale, echipa a putut estima cu precizie perioadele de formare a acestora. Deoarece stalagmitele se dezvoltă doar prin infiltrarea apei din exterior, ele au servit drept o arhivă climatică naturală, păstrând amprenta chimică a precipitațiilor de acum milenii.
Analizele chimice au indicat faptul că regiunea a beneficiat de precipitații constante în intervalul de timp cuprins între 8.700 și 4.300 de ani în urmă. Această etapă este cunoscută sub denumirea de Perioada Umedă Africană. Geologii au reconstruit traiectoria maselor de aer și temperatura mediului prin măsurarea raportului dintre izotopii de oxigen din calcar, descoperind că sursa principală de umezeală a fost reprezentată de „plume tropicale”, nu doar de monzonul vest-african.
Aceste „plume tropicale” sunt benzi uriașe de nori și vapori de apă care se formează în zonele ecuatoriale și pot transporta apă pe distanțe de mii de kilometri. Datele din Maroc au demonstrat că aceste mase de aer umed au alimentat pânzele freatice și au menținut rețelele de râuri care curgeau spre interiorul continentului. Doctorul Sam Hollowood a subliniat cât de fascinant este faptul că fragmente mici de calcar pot dezvălui schimbări atât de majore ale mediului.
Descoperirile științifice se suprapun perfect cu datele arheologice care indică o prezență umană intensă în acea perioadă. Autorii studiului au observat o creștere spectaculoasă a numărului de situri umane la sud de Munții Atlas exact când precipitațiile au atins cote maxime. Comunitățile de atunci se bazau pe creșterea animalelor în pășuni uriașe, activitate susținută direct de resursele constante de apă și de vegetația abundentă din regiune.
Coautoarea studiului, dr. Julia Barrott, a explorat peșteri din sudul Marocului încă din 2010, confirmând că interpretările lor se potrivesc cu datele de mediu din regiune. Această cercetare aduce noi perspective asupra modului în care sistemele climatice globale pot transforma radical peisajele continentale, transformând zonele de astăzi complet aride în habitate dinamice și locuite de societăți pastorale organizate.