Clasa politică din România pare să manifeste un comportament care amintește de epoca fanariotă, încercând să obțină sau să conserve puterea prin intermediul unor puteri externe. Această tendință se manifestă prin utilizarea relațiilor cu marile puteri, precum Statele Unite, ca pe o resursă de legitimare în competițiile politice interne, în loc să servească exclusiv interesul național. Fenomenul indică o confundare a diplomației de stat cu o formă de politică a audiențelor și a fotografiilor de prestigiu.
Istoria principatelor române sub regimul fanariot a demonstrat că dependența de Înalta Poartă era un mecanism riscant. După 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească, domnitorii erau numiți de Constantinopol, iar competiția dintre elitele locale se muta la Poarta Otomană. Un exemplu simbolic este cazul familiei Cantacuzin, care a participat la manevrele ce au dus la căderea lui Constantin Brâncoveanu, pentru a obține domnia. Totuși, Ștefan Cantacuzino a descoperit rapid că patronul extern nu era un aliat, fiind ulterior executat la Constantinopol.
În prezent, această dinamică se regăsește în abordările unor formațiuni precum AUR, care se definește ca expresia politică a valului MAGA. Partidul a menținut contacte cu figuri precum Steve Bannon sau Richard Grenell, transformând proximitatea față de centrul de putere american în certificat de respectabilitate. Această strategie creează o contradicție cu discursul de suveranism, deoarece legitimitatea este căutată prin contactul cu o putere externă. Suveranitatea devine astfel o construcție care depinde de confirmarea oferită de cineva mai puternic.
Și PSD implică acest tip de politică, prin întâlnirile liderului Sorin Grindeanu cu Kimberly Guilfoyle, figură apropiată ecosistemului Trump. Deși nu există dovezi că Washingtonul a influențat schimbări de guvern în România, simpla posibilitatea unui acces privilegiat la cercul de putere american este utilizată ca capital politic intern. Această abordare prioritizează cu cine este văzut un politician în detrimentul ceea ce acesta negociază efectiv pentru țară. Este o trecere de la diplomația reală la o simplă politică a imaginii.
Chiar și tabăra proeuropeană nu este imună, exemplificată de contractul de consultanță strategică semnat de Administrația Prezidențială condusă de Nicușor Dan cu firma Eversheds Sutherland. Contractul, evaluat la peste 3 milioane de dolari pentru șase luni, vizează reprezentarea intereselor în relația cu autoritățile americane. Deși lobby-ul este o practică legală și necesară pentru securitatea Mării Negre sau investiții, accesul la președintele Statelor Unite este tratat de mulți ca pe o certificare politică. Nicușor Dan a respins însă ideea de afiliere ideologică, subliniind interesul național.
România este beneficiar net al apartenței la Uniunea Europeană, primind sume masive pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor. Conform datelor oficiale, până la sfârșitul anului 2023, România a încasat peste 92 de miliarde de euro din bugetul european. Acești bani au finanțat proiecte esențiale de la drumuri la spitale, compensând lipsa de resurse a statului. În ciuda acestui sprijin, discursul politic critică adesea Bruxelles-ul, în timp ce caută validare la Washington.
Context_missing: false