O descoperire arheologică de la un sit neolitic din Danemarca a permis cercetătorilor să reconstituie chipul unei femei care a trăit acum aproximativ 6.000 de ani. Prin utilizarea tehnologiilor moderne de prelucrare a ADN-ului, specialiștii au reușit să identifice trăsăturile fizice, alimentația și microbiomul unei persoane din Epoca de Piatră. Această realizare științifică readuce la viață o imagine a omului preistoric european care contrazice multe mituri despre aspectul strămoșilor noștri.
Cercetarea a avut loc în cadrul sitului Syltholm, situat în estul localității Rødbyhavn, pe insula Lolland, în sudul Danemarcei. În acest loc, care a fost sigilat de tone de noroi, arheologii de la Muzeul Lolland-Falster au descoperit smoală de mesteacăn, un lichid vâscos folosit în preistorie ca adeziv sau ca gumă de mestecat. La Universitatea din Copenhaga, specialiștii au extras pentru prima dată un genom uman complet dintr-un material care nu erau oase, ci chiar din această substanță organică.
Persoana identificată, numită Lola, era probabil o adolescentă sau o femeie tânără de maximum 23 de ani. Datele genetice arată că ea făcea parte dintr-o comunitate de vânători-culegători din vestul Europei, având o ascendență mai apropiată de populațiile din Spania și Belgia decât de cele din Scandinavia centrală. Lola avea o combinație rară de trăsături: pielea închisă la culoare, părul negru și ochii albaștri, ceea ce indică două valuri distincte de populații care au colonizat Scandinavia.
Analizele efectuate pe materialul genetic au oferit detalii surprinzătoare despre stilul de viață al acestei femei. Din urmele lăsate în smoala de mesteacăn, cercetătorii au aflat că Lola consuma atât alune de pădure, cât și carne de rață. În plus, studiul a permis identificarea microorganismelor din cavitatea sa bucală, inclusiv virusul Epstein-Barr, care îi provocase mononucleoză infecțioasă, dar care nu i-a pus viața în pericol.
Această descoperire confirmă faptul că primii europeni aveau trăsături diferite de cele actuale. În perioadele Paleolitic și Mezolitic, indivizii Homo sapiens din Europa prezentau adesea pielea închisă la culoare și ochii albaștri, trăsături observate și la alți indivizi precum Cheddar Man. Schimbarea spre pielea deschisă a avut loc ulterior, prin amestecul cu omul de Neanderthal, sosirea fermierilor din Anatolia și migrațiile triburilor Yamnaya din stepele nord-pontice.
Evoluția pigmentării europene a fost influențată și de factori biologici de adaptare. Pe măsură ce populațiile s-au stabilit în zonele cu lumină solară redusă din nordul Europei, pielea deschisă a devenit o necesitate pentru sinteza vitaminei D. Procesul de selecție naturală a favorizat astfel gene precum SLC45A2, transformând treptat aspectul fizic al populațiilor europene în cel pe care îl cunoștem astăzi.