Administrația președintelui american Donald Trump a trecut la un nivel de prioritate inferior programului nuclear al Iranului, concentrându-se în prezent pe criza din Strâmtoarea Ormuz. Această schimbare de axă de atenție a apărut după ce strategia de schimbare a regimului de la Teheran nu a produs rezultatele scontate. În prezent, accentul se pune pe gestionarea traficului naval, în condițiile în care negocierile privind îmbogățirea uraniului au fost abandonate de mult.
După memorandumul de înțelegere semnat în iunie între SUA și Iran, termenul pentru negocieri a expirat fără ca discuțiile să înceapă efectiv. Înainte de izbucnirea războiului din 28 februarie, dosarul nuclear era prioritatea principală, însă situația s-a schimbat radical. Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că este posibil să nu mai existe niciun acord nuclear, sugerând că administrația ar putea opta pentru distrugerea capacităților nucleare relevante în loc de negociere.
O problemă majoră este riscul ca Iranul să obțină o capacitate de descurajare nucleară, ceea ce ar putea determina alte state regionale, precum Arabia Saudită sau Turcia, să intre în aceeași cursă de înarmare. Autorul analizei, Mark Champion, subliniază că presiunea internațională a dus la încheierea Planului comun cuprător de acțiune (JCPOA) în 2015. După retragerea SUA din acord în 2018, Teheranul a început să îmbogățească uraniul la niveluri mult mai apropiate de necesarul pentru fabricarea unei arme nucleare.
În acest context, discuția s-a mutat de la dimensiunea nucleară către controlul asupra Strâmtorii Ormuz, un element de pârghie internațională major. Generalul-maior Tamir Hayman, fost șef al serviciului de informații militare al Israelului, a observat că Teheranul mută întreaga discuție către această zonă strategică. În timp ce atenția SUA este blocată pe securitatea navigației, riscul de proliferare nucleară crește, deoarece Teheranul are acum motive suplimentare să își dezvolte arsenalul pentru a asigura propria protecție.
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, se află într-o poziție dificilă, având de ales între capitularea în fața Statelor Unite sau rezistența necesară pentru a obține un progres nuclear decisiv. În interiorul elitei iraniene, există dezbateri privind oportunitatea dezvoltării unei capacități de descurajare, invocând exemplul Coreei de Nord. Această strategie ar putea fi utilizată pentru a evita scenariul de distrugere a infrastructurii, pe care Teheranul l-a demonstrat că poate gestiona parțial.
În septembrie, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a transmis dosarul nuclear al Iranului către Consiliul de Securitate al ONU, marcând un moment semnificativ după 20 de ani. Această acțiune are loc într-un context în care există informații despre o posibilă refacere a instalațiilor nucleare iraniene. Situația rămâne tensionată, deoarece perspectivele privind încheierea ostilităților rămân incerte, în timp ce navigația prin Strâmtoarea Ormuz este deja afectată de conflictul actual.