Sari la conținut
Ultima oră Summit de diplomație în Asia: Liderii Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin se întâlnesc pentru pacea mondială
Află Știrile
Externe

Povestea macabră a „dinților de Waterloo”: cum soldații lui Napoleon au devenit sursă pentru protezele bogaților

O industrie sinistră a profitat de cadavrele de pe câmpurile de luptă pentru a furniza dinți umani pentru protezele dentare ale elitei europene.

3 min citire
Povestea macabră a „dinților de Waterloo”: cum soldații lui Napoleon au devenit sursă pentru protezele bogaților
Foto: Adevărul

La începutul secolului al XIX-lea, Europa a fost martorul unei afaceri extrem de macabre, în care mii de oameni au purtat proteze dentare realizate din dinții unor persoane decedate pe câmpurile de luptă. Această practică a fost alimentată de lipsa unei stomatologii dezvoltate și de o igienă dentară rudimentară, care făcea ca mulți oameni să rămână fără dinți încă de la vârsta de 30 de ani. Nevoia de proteze a creat o piață lucrativă, bazată pe exploatarea morților.

În acea perioadă, medicina dentară era practicată adesea de persoane fără studii medicale, precum bărbierii-chirurgi, care foloseau clești pentru extracții dureroase. Deoarece tratamentele de salvare a dintelui erau inexistente, mulți tineri ajungeau rapid în starea de știrbire. Această problemă a fost agravată de un consum crescut de zahăr în rândul persoanelor înstărite și de tendința de a folosi soluții acide pentru albirea dinților, procese care erodau rapid smalțul dentar și generau o cerere masivă de proteze.

Industria protezelor era susținută de o rețea complexă formată din medici, meșteșugari precum bijutieri sau chimiști și profanatori de morminte. Protezele erau construite pe baze de fildeș, pe care erau fixați dinți umani preluați de la cadavre proaspete sau de la oameni săraci care își vindeau dantura pentru supraviețuire. În Londra, în anul 1780, o proteză dentară de calitate, realizată din fildeș și dinți umani, putea costa aproximativ 20.000 de lire în valuta actuală.

Războaiele Napoleoniene au oferit o sursă imensă de materie primă pentru această afacere, cadavrele tinerilor soldați fiind ținta principală a jefuitorilor. După bătălii, indivizi veniți special pentru această activitate sinistră tărabau cadavrele pentru a extrage dinții sănătoși. Cel mai mare volum de dinți a fost colectat după bătălia de la Waterloo din 18 iunie 1815, unde peste 20.000 de oameni au murit, oferind o „mană cerească” pentru cei care profanau resturile soldaților.

Jefuitorii de cadavre lucrau cu o eficiență brutală, pregătind sacoșele cu dinți pentru a fi livrate tehnicienilor dentari care îi fierbeau și îi potriveau pe suporturile de fildeș. Această practică a continuat și în timpul Războiului Civil American, împânțind protezele din dinți umani în toată America și Europa. Abia după inventarea vulcanitei de către frații Charles și Nelson Goodyear în 1840 și a dinților din porțelan de către Claudius Ash, această industrie macabră a fost înlocuită.

Istoria medicală arată că evoluția tehnologiei a fost singura soluție pentru stoparea exploatării cadavrelor. Înainte de apariția materialelor sintetice și a porțelanului, medicina era dependentă de resurse de origine biologică, adesea obținute prin metode neetice. Invenția dinților din porțelan în anii 1830 a marcat începutul unei ere în care siguranța și etica au început să prevaleze asupra necesității brute de a reconstrui zâmbetele elitei.

Surse

Sursa: Adevărul

Tot în Externe