Nelu Soroiu, unul dintre cei mai notați infractori români care au emigrat în Europa de Vest înainte de 1989, a oferit detalii despre viața sa de bandit. Într-o emisiune recentă, acesta a descris parcursul său de la copilăria marcată de violențe în România până la organizarea unor grupări infracționale violente în străinătate. Relatările sale includ detalii despre spargeri armate, colaborarea cu serviciile de informații și implicarea în misiuni de asasinat ordonate de autorități.
Traiectoria sa de criminal a început încă din perioada școlii, după ce a jefuit magazinul Aurora din București. Deși a încercat ulterior să aibă o viață stabilă, lucrând ca taximetrist sau șofer pe șantierul Canalului Dunăre – Marea Neagră, destinul l-a împins spre emigrare. După ce a ajuns în Italia, Nelu Soroiu a început să fure animale pentru supraviețuire în lagărele de refugiați, înainte de a fi angajat de familia mafiotă Ndrangheta pentru pază armată.
După perioada petrecută în Italia, acesta s-a stabilit la Paris, într-un cartier cu o mare prezență a românilor. Aici, împreună cu vechi prieteni, a format banda „Țuchi”, cunoscută pentru violență și jafuri bine planificate. Nelu Soroiu a utilizat metode ingenioase, precum folosirea unui piston hidraulic de stivuitor pentru a sparge bijuteriile de la subsolul imobilelor. Armamentul utilizat în aceste operațiuni provenea de la spărgători români care activau în Elveția.
O parte crucială a activității sale a fost legătura cu Bogdan Petre, cunoscut sub numele de Topcanezu, un individ renumit pentru cruzimea cu care își tortura victimele. Nelu Soroiu a afirmat că acesta i-a fost prezentat în 1988, la restaurantul Doina din Paris, de către un hoț numit Mario. Această conexiune a fost strâns legată de structurile de putere din România, având în vedere că Mario raporta direct la colonelul Tudor Stănică, șeful Direcției de Cercetări Penale.
La ordinul Securității, Nelu Soroiu trebuia să îl ajute pe Topcanezu în misiuni de eliminare a persoanelor incomode pentru regim. Printre țintele vizate se numărau disidentul Paul Goma, care locuia la Paris, precum și alte figuri care afectau stabilitatea fostului regim comunist. În timpul unei vizite în România, Nelu Soroiu a fost prins de Securitate și forțat să semneze un acord de colaborare, fiind supravegheat constant de o femeie prezentată drept soția sa.
În perioada comunistă, serviciile de informații ale regimului român au utilizat adesea rețelele de emigranți și elemente infracționale pentru a monitoriza sau elimina opoziția din străinătate. Această practică de control asupra disidenților în afara granițelor a fost o metodă de a menține autoritatea politică și de a reprima orice formă de voce critică împotriva guvernării de la București.