Pavlo Matiiaș, un ofițer de 37 de ani din cadrul Serviciului Grăniceri de Stat al Ucrainei, a reușit să supraviețuiască unei perioade de aproape trei ani de prizonierat la ruși. În timpul captivității, acesta a îndurat torturi zilnice și un regim de detenție extrem de sever într-o colonie cu regim deosebit. Singurul lucru care i-a oferit puterea de a continua să trăiască în acele condiții insuportabile a fost dorința constantă de a se întoarce la familia sa.
După ce a fost eliberat în urma unui schimb de prizonieri, Pavlo a încercat să ia legătura cu soția sa pentru a-i anunța că este în siguranță. Însă, la primul apel telefonic efectuat în Cernihiv, a aflat că soția sa divorțase de el cu un an înainte. Pe lângă pierderea relației de cuplu și imposibilitatea de a-și îmbrățișa fetița, bărbatul a descoperit că toate sumele de bani virați de stat pe parcursul celor trei ani de captivitate fuseseră deja încasate de femeia cu care fusese căsătorit.
Realitatea vieții sale s-a schimbat radical și prin alte tragedii personale descoperite imediat după eliberare. Pe lângă divorț, Pavlo a aflat de la sora sa că tatăl său murise în perioada în care el era prizonier. Ofițerul a declarat că, dacă ar fi aflat aceste detalii dureroase în timp ce se afla în captivitate, nu știa dacă ar mai fi avut forța psihică necesară pentru a supraviețui sau pentru a se întoarce acasă.
În timpul detenției, Pavlo a fost supus unor metode de tortură brutale, fiind descris ca fiind scos din camerele de interogatoriu doar pe brațe. Acesta a relatat că prizonierii erau electrocutați, atârnați de picioare sau supuși unor poziții forțate, precum șpagatul, pentru a fi pedepsiți. De asemenea, a menționat că rușii încercau să îi distrugă moral prin război psihologic, repetându-le zilnic că Ucraina și Kievul nu mai există și că au fost abandonați de restul lumii.
În prezent, la aproape doi ani de la momentul schimbului de prizonieri, Pavlo Matiiaș ocupă funcția de director adjunct al unui sanatoriu departamental al grănicerilor. Deși a reușit să își recapete o parte din viața socială, el susține că urmele lăsate de experiența din închisoare sunt cicatrici care vor rămâne pe viață. El a menționat că, în celulele de maximă securitate, nu aveau niciun drept, nici măcar cel de a primi un pachet sau un apel telefonic.
Conflictul dintre Rusia și Ucraina a dus la numeroase schimburi de prizonieri și la o situație umanitară complexă pentru militarii capturați. Aceste procese de eliberare sunt adesea marcate de o reîntâlnire dificilă cu societatea, deoarece perioada de absență poate altera iremediabil structura familiei și stabilitatea financiară a celor care au fost în captivitate.