Un nou studiu publicat în revista Science relevă faptul că polii geografici ai Pământului s-au deplasat în trecut cu viteze mult mai mari decât estimau cercetătorii până în acest moment. Această mișcare a punctelor de la extremitățile nordică și sudică ale planetei a avut un impact direct asupra modului în care apa și uscatul au fost distribuite pe suprafața globului. Deși aceste schimbări sunt imperceptibile la scara unei vieci umane, ele au modelat configurația planetei pe perioade geologice de milioane de ani.
Pentru a identifica aceste mișcări din trecut, echipa de cercetători a utilizat o metodă inovatoare bazată pe analiza modificărilor nivelului mării și a liniilor de coastă păstrate în arhivele geologice. Această abordare diferă de studiile anterioare, care se bazau în principal pe date magnetice conservate în roci vechi de milioane de ani. Problema datelor magnetice era că estimările privind frecvența și amploarea evenimentelor erau adesea neclare sau chiar contradictorii, ceea ce îngreuna stabilirea unui ritm precis al deplasării polilor.
Cercetătorii au observat un tipar de variație al nivelului mării care este considerat neobișnuit și care nu poate fi explicat prin alte procese terestre cunoscute. În timpul unui episod de derivă polară, apa nu crește uniform pe toată planeta, ci se ridică într-o parte a unei emisfere și scade în cealaltă. Dacă nivelul mării crește în partea de vest a emisferei nordice, un fenomen similar apare în partea de est a emisferei sudice, un mecanism specific acestor deplasări ale axei de rotație.
Analiza datelor indică faptul că astfel de episoade spectaculoase au avut loc de cel puțin patru ori în istoria planetei, în urmă cu aproximativ 20, 90, 140 și 190 de milioane de ani. Fiecare dintre aceste perioade s-ar fi desfășurat pe parcursul a aproximativ 10 milioane de ani. Deși nu s-a putut determina viteza exactă, cercetătorii au identificat momente în care deplasarea a depășit pragul de 0,6 grade pe milion de ani, o viteză considerabilă față de ritmul plăcilor tectonice.
Mathew Domeier, cercetător în geografie la Universitatea din Oslo, explică faptul că scoarța și mantaua alunecă efectiv peste nucleu în timpul unui astfel de episod. Această mișcare este cauzată de procese din interiorul Pământului, precum convecția din manta, care influențează dinamica plăcilor tectonice. Atunci când rotația planetei este perturbată, straturile exterioare se deplasează pentru a restabili echilibrul rotațional, modificând astfel poziția polilor geografici, care sunt mult mai stabili decât polii magnetici.
Deplasarea polilor geografici modifică poziția relativă a oceanelor și a continentelor, influențând modul în care apa este distribuită pe suprafața Pământului. Vitezele identificate în aceste episoade ar fi putut fi suficient de mari pentru a genera un impact semnificativ asupra sistemelor climatice globale. Astfel, pe lângă mișcarea plăcilor tectonice, și poziția axei de rotație a contribuit activ la schimbarea configurației planetei de-a lungul milioanelor de ani.