Gesturile folosite frecvent în comunicarea nonverbală, precum ridicarea degetului mijlociu sau semnul OK, sunt adesea înconjurate de mituri. Deși există legende urbane care explică originea acestora prin conflicte militare sau tradiții specifice, documentele istorice oferă o perspectivă diferită. În realitate, ambele simboluri au rădăcini mult mai vechi decât sugerează poveștile populare, fiind documentate în contexte culturale și lingvistice distincte de cele de război.
Legenda despre degetul mijlociu susține că acest gest a apărut în timpul Războiului de 100 de ani, între Anglia și Franța, în perioada 1337-1453. Se spune că, în urma bătăliei de la Azincourt din octombrie 1415, francezii intenționau să taie degetul mijlociu soldaților englezi prizonieri pentru a-i împiedica să mai tragă cu arcul. Totuși, după ce francezii au pierdut bătălia, soldații englezi i-ar fi batjocorit folosind tocmai gestul pe care francezii voiau să îl aplice.
Istoria demonstrează însă că acest semn este mult mai vechi decât bătălia de la Azincourt, fiind menționat de aproape 2.500 de ani. Prima referire scrisă apare în piesa de teatru comică „Norii”, scrisă de dramaturgul grec Aristofan în anul 424 î.Hr. În antichitate, gestul avea o semnificație obscenă, reprezentând organul genital masculin, în timp ce degetele adiacente simbolizau testiculele. Romanii au preluat acest gest, numindu-l „digitus impudicus”, ceea ce se traduce prin degetul nerușinat sau ofensator.
În ceea ce privește semnul OK, cel în care degetul mare și cel arătător formează un cerc, originea sa este adesea atribuită Războiului Civil american de la 1861-1865. Se spune că, după bătălii, când nu existau pierderi, se afișa „0 killed”, termen care s-ar fi transformat în gestul de aprobare. Totuși, cercetările lingvistice arată că expresia a apărut cu două decenii înainte de acest conflict, fiind utilizată deja în mediile jurnalistice și de tinerii din Boston.
Cea mai veche atestare documentată a fost descoperită de lingvistul Allen Walker Read de la Universitatea Columbia. Expresia a apărut pe 23 martie 1839 în ziarul american The Boston Morning Post, sub semnătura editorului Charles Gordon Greene. „OK” a fost folosit ca o prescurtare glumeață pentru „Oll Korrect”, o scriere intenționat incorectă a formei „All Correct”. Ulterior, în 1840, termenul a câștigat popularitate în campania prezidențială a lui Martin Van Buren, prin intermediul „OK Club”.
Evoluția acestor simboluri arată cum limbajul și gesturile pot trece de la glume sau simboluri obscene la standarde de comunicare globală. În cazul lui Martin Van Buren, porecla „Old Kinderhook” a consolidat utilizarea termenului în politică. Chiar dacă acesta nu a câștigat mandat, semnul a devenit un standard mondial pentru a indica faptul că totul este în regulă, depășind contextul inițial de prescurtare glumeață a unor termeni corect scrise.