O echipă internațională de cercetători a reușit să reconstruiască cu o precizie sporită o eclipsă totală de Soare care a avut loc pe 17 iulie 709 î.Hr. în China. Reanaliza documentelor istorice și a calculelor astronomice a permis obținerea unor date esențiale pentru înțelegerea modului în care s-a modificat viteza de rotație a Pământului de-a lungul mileniilor. Această descoperire oferă noi perspective asupra evoluției planetei și a activității solare din antichitate.
Succesul cercetării, condusă de specialiști afiliați Universității Nagoya din Japonia, a venit după identificarea unei erori de localizare a vechii capitale Qufu, unde se afla curtea ducatului Lu. Coordonatele utilizate în studiile anterioare plasau orașul la aproximativ opt kilometri distanță de poziția sa istorică reală. Prin corectarea acestei diferențe geografice, echipa a putut stabili cu mult mai mare exactitate traseul eclipsei, transformând observația antică într-un instrument de măsură pentru studiul rotației terestre.
Evenimentul este documentat în Analele Primăverii și Toamnei, o cronică istorică redactată la câteva secole după fenomenul respectiv. Textul menționează că Soarele a fost complet acoperit, fiind considerată una dintre cele mai vechi relatări scrise despre o eclipsă totală de Soare care poate fi datată cu certitudine. Cercetătorii au comparat aceste informații antice cu modelele astronomice moderne și cu datele arheologice pentru a valida reconstrucția fenomenului astronomic.
Datele obținute sunt vitale deoarece rotația Pământului nu este constantă, planeta tinzând să încetinească pe perioade lungi din cauza interacțiunilor gravitaționale cu Luna și a frecării mareelor oceanice. Observarea eclipselor din trecut permite estimarea diferenței dintre timpul calculat prin modelele matematice și timpul indicat de rotația reală a planetei. Acest proces ajută la reconstruirea evoluției duratei unei zile de-a lungul secolelor, oferind un context temporal precis pentru istoria cosmică.
Cercetarea a inclus și analiza unei descrieri din Cartea Han, redactată cu aproximativ șapte secole după eclipsă, care menționează că Soarele era „complet galben deasupra și dedesubt”. Această frază ar putea fi o referință la coroana solară, atmosfera exterioară a Soarelui, vizibilă doar în timpul unei eclipse totale. Dacă această interpretare este validă, ar putea reprezenta una dintre cele mai vechi mențiuni scrise despre coroana solară și activitatea Soarelui.
În astronomie, utilizarea înregistrărilor istorice pentru a corecta modelele matematice actuale este o metodă esențială de studiu. Deoarece instrumentele științifice moderne nu pot acoperi perioade de milenii, documentele lăsate de civilizațiile antice devin surse de date fundamentale. Compararea poziției observate în antichitate cu poziția calculată prin modelele contemporane permite astronomilor să monitorizeze variațiile de viteză ale rotației planetei și ciclurile de activitate solară.