Descoperirea mormântului lui Tutankhamon în anul 1922 a generat una dintre cele mai persistente legende arheologice, cunoscută sub numele de „blestemul faraonului”. O serie de îmbolnăviri, accidente și decese premature în rândul persoanelor asociate cu acea excavare au susținut ideea că locul de odihnă al faraonului este protejat de o forță malefică. În prezent, în timp ce arheologii explorează posibile camere ascunse care ar putea conține mormântul reginei Nefertiti, aceste povești misterioase au revenit în atenția publicului.
Prima victimă atribuită acestui fenomen a fost Lord Carnarvon, principalul finanțator al proiectului, care a murit pe 5 aprilie 1923. Acesta a decedat din cauza unei septicemii și a unei pneumonii, după ce o înțepătură de țânțar de pe fața sa s-a infectat. Unii au susținut că inhalarea sporilor din criptă ar fi putut contribui la decesul său. Sir Arthur Conan Doyle a alimentat aceste zvonuri, afirmând că un element malefic ar fi putut provoca boala fatală a lordului.
Alte figuri importante au fost afectate de circumstanțe neobișnuite după vizitarea mormântului. George Jay Gould, un bogat finanțist american, s-a îmbolnătit imediat după vizita sa în 1923 și a murit de pneumonie câteva luni mai târziu. Arthur Mace, arheologul care a ajutat la catalogarea comorilor, a murit la vârsta de 53 de ani din cauza unor complicații pulmonare. Mai mult, Hugh Evelyn-White, care a intrat în camera funerară, s-a sinucis în 1924, lăsând un bilet în care declara că a cedat în fața unui blestem.
Speculațiile au inclus și persoane care nu au intrat în mormânt, precum Aubrey Herbert, fratele vitreg al lui Lord Carnarvon, care a murit în 1923 din cauza unei septicemii după o intervenție dentară. Un alt caz este cel al lui Aaron Ember, egiptolog care a murit în 1926 într-un incendiu în timp ce încerca să salveze un manuscris despre credințele egiptene. Sir Bruce Ingram, un antreprenor editorial, a văzut casa arsă după ce a primit de la domnul Carter o mână mumificată drept cadou.
Legendele menționează și radiologul Sir Archibald Douglas Reid, care ar fi murit la doar trei zile după ce a efectuat o radiografie a rămășițelor lui Tutankhamon. Un alt incident bizar a fost cel al egiptologului James Henry Breasted, a cărui pasăre canar a fost ucisă de o cobră imediat după descoperire. Cobra fiind un simbol al regalității egiptene, evenimentul a fost interpretat ca un avertisment. Totuși, Howard Carter, omul care a descoperit mormântul, a trăit încă 17 ani și a murit de cancer abia în 1939.
Istoria descoperirilor arheologice din Egipt a fost marcată de astfel de interpretări care îmbină faptele cu miturile locale. Deși coincidențele de decese din perioada anilor 1920 au alimentat senzaționalismul presei, mulți istorici resping ideea blestemului. Aceștia consideră că evenimentele au fost doar o serie de coincidențe fatale, iar longevitatea lui Howard Carter servește drept argument principal împotriva existenței unei forțe supranaturale care să protejeze mormintele regale.