După mai bine de două decenii de incertitudine, originea craterului descoperit în anul 2002 sub fundul Mării Nordului a fost în sfârșit elucidată. Cercetătorii au confirmat că această formațiune masivă a fost creată de impactul unui asteroid care a lovit zona în urmă cu aproximativ 43-46 de milioane de ani. Această descoperire pune capăt disputelor lungi între experți privind natura geologică a structurii.
Echipa de cercetători, condusă de Uisdean Nicholson de la Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh, a reușit să stabilească adevărul prin analiza unor imagini seismice noi, probe de rocă și simulări computerizate complexe. Dovezi cruciale au fost identificate în probele de rocă prelevate dintr-un puț petrolier situat în imediata apropiere a craterului. Acestea au inclus cristale rare de cuarț și feldspat, ale căror structuri interne au fost modificate iremediabil de presiuni extreme.
Transformările observate la nivelul acestor cristale sunt caracteristice impacturilor produse la viteze foarte mari și nu pot fi explicate prin procese geologice obișnuite. Specialiștii au descris procesul de găsire a acestor probe ca fiind extrem de dificil, comparându-l cu căutarea unui ac într-un car cu fân. Aceste date confirmă faptul că evenimentul nu a fost cauzat de activitate vulcanică sau de deplasarea depozitelor de sare.
Simulările computerizate efectuate de experți arată că un asteroid cu un diametru de aproximativ 160 de metri a lovit fundul mării dinspre vest, sub un unghi mic. Impactul a generat o undă de șoc extrem de puternică, care a ridicat o perdea de roci și apă de 1,5 kilometri înălțime. În urma prăbușirii acestei mase, s-a produs un tsunami de peste 100 de metri, o vală care a depășit înălțimea unui bloc de 30 de etaje.
Înainte de această confirmare, comunitatea științifică era profund divizată, organizând chiar un vot în anul 2009 pentru a decide între ipotezele de formare. Unii geologi susțineau că structura este rezultatul activității vulcanice sau al prăbușirii fundului mării, respingând ideea impactului cosmic. Studiul craterului Silverpit oferă acum date esențiale pentru a înțelege efectele unor astfel de coliziuni asupra oceanelor și riscurile potențiale în viitor.
Craterul Silverpit este unul dintre puținele exemple de impacturi subacvatice bine conservate din lume. Din totalul estimat de aproximativ 200 de cratere de impact identificate pe uscat, doar 33 au fost găsite sub oceane. Multe dintre urmele coliziunilor cosmice de pe fundul marilor au dispărut de-a lungul milioanelor de ani din cauza eroziunii și a mișcărilor tectonice constante.