O investigație arheologică a pus capăt unui mister care durează de aproape două sute de ani în cadrul Westminster Abbey. Cercetătorii au stabilit că scheletul găsit într-un sarcofag roman, descoperit inițial în anul 1820, aparține de fapt unui abate medieval din secolul al XI-lea. Această descoperire schimbă complet interpretarea asupra originii rămășițelor umane care au fost păstrate în interiorul recipientului de piatră de calcar.
Sarcofagul a fost excavat oficial în 1869 dintr-o zonă care astăzi este acoperită cu iarbă, de-a lungul laturii de nord a navei abației. Locul respectiv a fost, în trecut, curtea unei sacristii construite de Henric al III-lea. Deși obiectul provinea din perioada romană târzie și prezenta o inscripție în latină dedicată lui Valerius Amandinus, cercetările ulterioare nu au scos la iveală alte artefacte romane în zona respectivă.
Profesorul Warwick Rodwell, arheolog consultant la Westminster Abbey, a explicat că sarcofagul a fost probabil reutilizat și că poziția sa nu a fost cea inițială de înmormântare. Capacul de secol al IV-lea a fost modificat ulterior cu o cruce mare, de tip anglo-saxon târziu, care acoperă întreaga suprafață. Această modificare sugerează că obiectul a fost folosit pentru a adăposti un alt deces mult mai recent față de epoca romană.
Analizele efectuate asupra oaselor au indicat faptul că rămășițele aparțin unui bărbat cu o înălțime de 1,75 m, având o vârstă între 35 și 49 de ani. Datarea cu radiocarbon a confirmat că trupul datează de la sfârșitul secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea. Pe fundul sarcofagului s-a găsit un contur de substanță albă, ceea ce sugerează că trupul a fost acoperit cu var stins înainte de a fi pus într-un sicriu de lemn.
Warwick Rodwell a propus două posibile identități pentru acest înalt cleric: Ælfwig, decedat în jurul anului 1020, sau Wulfnoth, decedat în jurul anului 1049. Arheologul consideră că Ælfwig este candidatul cel mai probabil, deoarece acesta era deja călugăr la Westminster când a murit predecesorul său. Rangul ridicat al persoanei este susținut de modul de înmormântare și de prezența crucii latine de pe capac.
Descoperirile arheologice de acest tip sunt esențiale pentru înțelegerea evoluției structurilor religioase și a utilizării spațiilor sacre în timpul secolelor trecute. În cazul Westminster Abbey, reutilizarea unor elemente de arhitectură romană pentru funcții medievale demonstrează complexitatea și continuitatea utilizării acestor locații istorice pe parcursul multor generații de clerici și comunități.