Influența gravitațională exercitată de Soare și Lună asupra Pământului nu produce doar mareele oceanice, ci provoacă și deformări ale rocilor și ale scoarței terestre. Cercetătorii au identificat un mecanism prin care aceste forțe, deși foarte mici, pot declanșa așa-numitele cutremure lente. Acestea sunt evenimente seismice care eliberează energia mult mai treptat decât cutremurele obișnuite și, în general, nu sunt percepute de oameni, însă pot indica dinamici importante ale plăcilor tectonice.
Un nou model propus de experți sugerează că fenomenul are la bază rezonanța, un proces comparat cu trecerea unui deget umed pe marginea unui pahar de vin. La scară planetară, o mișcare aparent redusă poate produce o vibrație puternică dacă este repetată în ritmul potrivit. Într-un studiu publicat în revista JGR Solid Earth, o echipă de geofizicieni a modelat efectele produsă de maree asupra faliilor tectonice, observând că tensiunile de ordinul câtorva kilopascali pot influența activitatea seismică.
Pentru a analiza acest proces, cercetătorii au utilizat simulări bazate pe un model simplificat al unei porțiuni de falie, luând în calcul modul în care rocile interacționează și cum se modifică rezistența la frecare. Modelul indică faptul că anumite falii pot aluneca într-un ritm stabil, dar pot fi scoase din echilibru de o modificare suplimentară a tensiunii. Atunci când viteza de deplasare crește, frecarea dintre suprafețele faliilor poate scădea, amplificând deplasarea și producând atât evenimente lente, cât și alunecări rapide.
Tipul de eveniment seismic rezultat depinde de proprietățile specifice ale fiecărei falii și de două caracteristici ale forței de maree: intensitatea și durata acesteia. Dacă forța este prea mică, falia continuă să alunece lent, fără un eveniment semnificativ. Totuși, dacă tensiunea depășește un anumit prag și durata se încadrează într-un interval favorabil, poate apărea activitatea seismică. Un rol crucial îl are și timpul de răspuns al faliei, care, dacă se aliniază cu ritmul forței de maree, produce efectul de rezonanță.
Activitatea seismică lentă pare să atingă valori maxime la intervale de aproximativ 12 sau 24 de ore în regiuni precum sud-vestul Japoniei sau zona Cascadia, în concordanță cu ciclurile mareelor. Cercetătorii subliniază că modelul actual analizează o singură porțiune de falie izolată, fiind mai potrivit pentru studierea unor evenimente locale și repetate. Totuși, modelarea acestor influențe ar putea ajuta seismologii să estimeze rezistența la frecare a faliilor sau distanța de deplasare necesară pentru scăderea rezistenței.
Studierea acestor fenomene este esențială în zonele de subducție foarte active din jurul Pacificului, unde se pot acumula tensiuni masive. Datele obținute pot ajuta la evaluarea potențialului de rupere al faliilor și la прогноза dimensiunii viitoarelor cutremure de tip „megathrust”. Acestea sunt cele mai puternice cutremure cunoscute și pot provoca tsunami-uri devastatoare sau pot influența chiar activitatea vulcanică, reprezentând un risc major pentru stabilitatea geologică a regiunilor afectate.