Drumul Széchenyi, o șosea istorică ce asigura legătura pe uscat între Baziaș și Orșova, a dispărut în mare parte sub apele lacului Porțile de Fier. Această infrastructură monumentală a fost construită pentru a compensa dificultățile navigației prin defileul Dunării, în special atunci când nivelul fluviului era scăzut. Proiectul a fost inițiat de contele István Széchenyi, care dorea modernizarea transportului pe Dunăre, transformând sectorul dificil al Porților de Fier într-o cale de comunicare eficientă.
Lucrările de construcție au început în primăvara anului 1834, fiind facilitate de un nivel neobișnuit de scăzut al apelor. Pe malul stâng al Dunării, mii de muncitori, inclusiv pietrari și zidari, au fost mobilizați pentru a sparge stâncile abrupte. În sectoarele cele mai dificile, muntele a fost dăltuit cu pulbere pentru a crea o șosea cu o lățime de aproximativ șase metri. Pentru protecția drumului, s-a construit un zid de piatră și un parapet de-a lungul apei.
Proiectul a vizat în principal eliminarea obstacolelor care făceau navigația extrem de periculoasă pentru navele cu aburi. În sectorul de aproximativ 130 de kilometri care traversa Defileul Dunării, stâncile și curenții puternici reprezentau un risc major. Drumul a fost conceput ca o alternativă de transport pe uscat atunci când nivelul scăzut al Dunării făcea ca navele să rămână blocate în praguri sau cataracte. Astfel, legătura dintre localități a fost asigurată chiar și în condiții hidrologice nefavorabile.
Cea mai complexă etapă a șantierului a avut loc în 1835, în zona Cazanelor Dunării. Acolo, masele stâncoase coborau aproape vertical în fluviu, necesitând un efort de construcție uriaș. În apropierea Peșterii Ponicova au fost amenajate locuințe provizorii pentru personalul de la șantier, iar cavitățile naturale au servit drept pivnițe. Drumul a fost dat circulației în anul 1837, permițând comunicarea directă între localități precum Berzasca, Svinița, Tisovița, Eibenthal și Plavișevița cu regiunea Orșovei.
Istoria acestui drum este strâns legată de transformările majore ale peisajului din zona Porților de Fier. În anii 1960, începerea proiectului de amenajare hidroenergetică și de navigație Porțile de Fier I a schimbat radical configurația fluviului. Lucrările au început în 1964, iar în 1972 au fost inaugurate hidrocentrala de la Gura Văii, barajul și ecluzele. Acest proces de amenajare a dus la creșterea nivelului apei cu până la 30 de metri, inundând definitiv drumurile istorice.
István Széchenyi, figura centrală a acestui proiect, a fost un important lider maghiar care a urmărit modernizarea infrastructurii după modele britanice. El a contribuit la dezvoltarea rețelelor de transport și a navigației pe Dunăre, fiind considerat un patriot dedicat. După o perioadă de probleme de sănătate, contele și-a pus sfârșitul vieții în anul 1860, la vârsta de 68 de ani, după o perioadă de instabilitate psihică.