O expediție științifică de amploare a investigat starea a peste 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive care au fost aruncate în Oceanul Atlantic între anii 1949 și 1982. Cercetătorii au descoperit că multe dintre cele peste 150.000 de tone de materiale depozitate la adâncimi de până la 5.000 de metri sunt corodate. Conținutul acestora se revarsă acum pe fundul mării, afectând direct mediul înconjurător de la acele locații.
Proiectul interdisciplinar NODSSUM, care reunește fizica nucleară, geologia și oceanografia, a reușit să cartografizeze 3.355 de butoaie în timpul primei sale etape. După această fază de recunoaștere, echipa a revenit în mai 2026 folosind submersibilul Nautile pentru a efectua peste 20 de scufundări la adâncimi de peste 4.700 de metri. Scopul principal a fost inspectarea directă a containerelor și colectarea de probe din sedimente, apă și organisme vii.
Rezultatele cercetării au scos la iveală un fenomen neașteptat, deoarece butoaiele par să funcționeze ca niște mici oaze de viață pe un fund marin altfel sărac. Anemonele, bureții de mare, peștii și crustaceele s-au instalat în jurul acestor structuri, crabii folosind containerele ca adăposturi artificiale. Această integrare în ecosistem ridică întrebări complexe despre modul în care materialele radioactive sunt absorbite de către animalele care trăiesc în aceste zone.
Instrumentele de măsură au confirmat prezența unor semnale semnificative de cobalt-60 și niobiu-94, precum și niveluri de cesiu-137 și americiu-241 mult peste valorile de fond. Deși materialul radioactiv a scăpat din containere, cercetătorii monitorizează dacă aceste substanțe se acumulează în interiorul organismelor marine. În prezent, probele colectate din cinci situri diferite sunt supuse analizelor de laborator pentru a determina impactul real asupra comunităților microbiene și a vieții marine.
În ciuda detectării radiațiilor, nivelurile de activitate nu au reprezentat un pericol major pentru siguranța oamenilor de știință care au manipulat probele. Datele colectate sugerează că, deși radioactivitatea este ridicată în imediata apropiere a sursei, aceasta nu pare să se răspândească la distanțe mari. Acest lucru a fost observat și în alte cazuri, unde nivelurile de radionuclizi au scăzut brusc la doar câțiva metri de punctul de scurgere.
Depozitarea deșeurilor radioactive în oceane a fost o practică utilizată pe scară largă în trecut, bazată pe recomandări care considerau că sigilarea temporară este suficientă. În perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, se estima că deșeurile de nivel scăzut, precum cele din domeniul medical sau industrial, se vor dispersa lent după ce containerele se vor degrada. Astăzi, comunitatea științifică încearcă să înțeleagă dacă aceste materiale, care pot persista mii de ani, afectează pe termen lung lanțul trofic marin.