În Japonia persistă fenomenul cunoscut sub numele de Madogiwazoku, care desemnează angajații care, deși primesc salariu și păstrează statutul de salariați, nu mai au responsabilități profesionale importante. Acești indivizi, adesea cu vechime mare, sunt mutați în poziții secundare și lipsiți de perspective de promovare, rămânând în organizație uneori până la vârsta pensionării. Termenul este format din madogiwa, care înseamnă „lângă fereastră”, și zoku, care se traduce prin „trib” sau „grup”.
Originea acestui concept este atribuită unui articol din 1977 publicat în Hokkaido Shimbun, care descria un „unchi de lângă fereastră” exclus din procesul de promovare. Fenomenul este strâns legat de vechiul model japonez de angajare pe termen lung, unde loialitatea era esențială. Totuși, după spargerea bulei speculative, companiile au început să prefere marginalizarea unor angajați în locul concedierii lor, deoarece legislația impune limite stricte. Conform articolului 16 din Labor Contract Act, concedierea este considerată abuz de drept dacă nu are motive obiectiv rezonabile.
Există și o formă mai agresivă de marginalizare numită oidashi-beya, tradusă prin „camera de expulzare”. În aceste spații sau departamente, angajații considerați inutili sunt trimiși să lucreze fără sarcini relevante, cu scopul de a exercita presiune pentru demisie. O altă practică menționată este kata-tataki, descrisă ca „bătutul pe umăr”, utilizată pentru a încuraja angajații mai în vârstă să accepte plecarea anticipată din companie. Astfel, Madogiwazoku poate reprezenta fie o soluție de păstrare a personalului, fie o metodă indirectă de a forța renunțarea la job.
Un exemplu recent de astfel de situații a fost raportat la Bandai Namco Studios în anul 2024. Conform informațiilor furnizate de Bloomberg și The Japan Times, aproximativ 200 de persoane din rândul celor 1.300 de angajați ai companiei au fost mutate în camere unde primeau puține sau deloc sarcini, fapt care a dus la demisia a aproape 100 de angajați. Această realitate este confirmată și de percepția angajaților tineri, care observă acest tip de comportament în cadrul propriilor organizații.
Un sondaj Shikigaku citat de Fortune în septembrie 2026 subliniază prezența acestui fenomen în mediul de lucru actual. Dintre cei 300 de angajați cu vârste între 20 și 39 de ani chestionați, 49,2% au declarat că în compania lor există un coleg mai în vârstă despre care consideră că nu muncește. Mai mult, aproximativ nouă din zece dintre cei care au confirmat existența unui astfel de coleg au considerat că această situație are un efect negativ asupra întregului loc de muncă.
În prezent, Japonia încearcă să mențină o forță de muncă activă la vârste înaintate, în contextul schimbărilor demografice. În anul 2025, 99,9% dintre companiile care au cel puțin 21 de angajați aplicau măsuri pentru asigurarea ocupării posturilor până la vârsta de 65 de ani. De asemenea, 34,8% dintre aceste companii au implementat măsuri specifice pentru a permite continuarea activității profesionale până la vârsta de 70 de ani, încercând să echilibreze stabilitatea socială cu necesitățile economice.